Printre întrebările pe care şi le pun comentatorii în legătură cu perioada post-Gaddafi, figurează şi cea legată de succesorul său.

Practic nu există nici o personalitate politică în Libia de natură să întrunească unanimitatea pentru funcţia de şef. După şase luni de conflict, Libia este o ţară răvăşită, dezorganizată, divizată. Iar diversele clanuri care sunt acum aliate împotriva lui Gaddafi riscă să intre în conflict unele cu altele în momentul în care vor trebui să construiască pacea şi o nouă configuraţie politică pentru Libia.

Consiliul Naţional de Tranziţie, chiar dacă a fost recunoscut pe plan internaţional ca unic interlocutor şi ca organ reprezentativ al rebelilor, nu dispune de o mare legitimitate în Libia. Preşedintele acestuia, Mustafa Abdeljelil, a fost pe vremuri ministru al Justiţiei, altfel spus un demnitar al regimului.

Foştii privilegiaţi ai puterii, chiar dacă s-au convertit în ultimele şase luni la democraţie, riscă să nu beneficieze chiar aşa de uşor de încrederea populaţiei şi să încarneze în mod incontestabil ideea de schimbare, de ruptură radicală cu trecutul.

Pe plan intern rămân puţin credibili şi opozanţii “istorici” care au trăit în exil, precum Ali Tarhouni, care s-a “luptat” împotriva lui Gaddafi din Statele Unite, iar acum i s-a încredinţat portofoliul petrolului în sânul acestui embrion de administraţie care este Consiliul Naţional de Tranziţie.

Observatorii mai constată un lucru: când puterea este obţinută cu ajutorul armelor, în context insurecţional, şefii militari tind ulterior să se impună ca şefi de stat, în detrimentul alegerilor democratice.

Nimic nu va fi simplu deci în această ţară unde mai există o legitimitate: cea islamistă, pentru că o bună parte din populaţie rămâne înfeudată normelor religioase.

Printre întrebările pe care şi le pun comentatorii în legătură cu perioada p