Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jonathan Scheele fost şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Bucureşti: „Cred că România nu are obiective clare în UE“

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 · ·

Cum vede România, la cinci ani de la aderare, fostul şef al Delegaţiei Uniunii Europene la Bucureşti şi unul dintre susţinătorii Bucureştiului în procesul de negociere. Jonathan Scheele este rezervat în privinţa progreselor reformei administrative. Criza şi naţionalismul din UE nu ajută Bucureştiul, spune el.

Adevărul Europa: Cum vedeţi România la cinci ani după aderare? Care sunt domeniile de care am putea fi mulţumiţi şi care sunt cele în care lipsa de progrese este o problemă ?

Jonathan Scheele: În ciuda crizei economice, România este mai bine decât a fost acum cinci ani, şi acest lucru se poate observa în toate domeniile. Desigur, criza eclipsează o parte din progresele înregistrate - românii care şi-au pierdut locurile de muncă, fie la ei acasă, fie în altă parte în Europa, cu siguranţă suferă. România, însă, începe să-şi reafirme rolul său pe plan extern. Dar sunt încă multe de făcut în continuare pentru ca România să-şi atingă potenţialul - fie că este vorba despre infrastructură, modernizarea agriculturii sau reforma administrativă.

V-aţi gândit că monitorizarea Comisiei Europene în privinţa sistemului judiciar va dura atât de mult pentru România şi Bulgaria? Vedeţi acest Mecanism de Cooperare şi Verificare ca pe unul eficient ?

Am sperat tot timpul să nu mai fie nevoie să vorbim despre acest mecanism la cinci ani după aderarea la UE, dar soluţia depinde de progresele reale făcute în România. Mecanismul de Cooperare şi Verificare este doar un instrument prin care sunt monitorizate progresele înregistrate, iar Uniunea Europeană nu poate forţa România să facă ceea ce ea nu vrea să facă. Se va schimba ceva doar atunci când, în interiorul administraţiei, lucrurile se vor schimba cu adevărat. Reformele impuse din exterior nu vor funcţiona.

Putem spune că România a avut noroc în 2007? Care ar fi fost şansele pentru aderarea României ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 47 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum o ora
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°