Romii botoşăneni şi-au găsit deja membri ai etniei care să desfăşoare activitate de recenzori în luna octombrie a acestui an. Asta după ce autorităţile le-au recomandat să fie număraţi de romi şi nu de români.
Pe 11 august, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, Cristian Roman, primul reprezentant al Guvernului în judeţ, a recomandat primarilor să discute cu liderii minorităţii pentru ca la recensământ activitatea de teren în zonele cu populaţie romă să fie efectuată chiar de oameni proveniţi din rândul acesteia. Cum au primit directivă clară în această privinţă şi de la conducerea naţională a Partidei Romilor Pro Europa, şefii de la Botoşani au trecut la treabă şi au identificat deja posibilii recenzori. În 15 localităţi din judeţ recunoscute ca având populaţii mai importante de romi s-a nominalizat astfel cel puţin câte o persoană care să îndeplinească atribuţii de recenzori.
Au oameni pentru 15 localităţi
Este vorba de municipiile Botoşani şi Dorohoi, de oraşele Săveni, Flămânzi şi Ştefăneşti şi de comunele Albeşti, Băluşeni, Corni, Coşula, Cristeşti, Cristineşti, Hilişeu Horia, Hlipiceni, Hudeşti, Truşeşti. „Au toţi liceu. Nu te încadrezi în barem, nu depui cerere pentru recenzor", a declarat Gheorghe Borcoi, preşedintele judeţean al Partidei Romilor Pro Europa. Acesta a menţionat şi că s-a solicitat cazier de la fiecare potenţial rom - recenzor şi că toţi cei acceptaţi de formaţiune îl au imaculat. Decizia finală aparţine însă primarilor localităţilor menţionate, care vor hotărî dacă angajează sau nu romii propuşi de Partidă. Cei mai mulţi, nouă, au fost nominalizaţi pentru Botoşani. Recensământul general al populaţiei şi locuinţelor este programat pentru perioada 20 - 31 octombrie 2011.