Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costi Iacov: \"Lupescu o fi fost prins la borcanul cu dulceaţă\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 august 2011 ·

Costi Iacov, fostul contracandidat al lui Mircea Sandu la alegerile pentru preşedinţia FRF, a lansat un atac dur la adresa demisionarului Ionuţ Lupescu, fostul director general de la \"Casa Fotbalului\" urmând să lucreze la UEFA. Sursa: Arhiva EVZ

"Este părtaş la tot răul care s-a întâmplat la FRF"

Iacov nu este surprins de decizia "Kaiserului" de a pleca din conducerea federaţiei şi crede că între acesta şi preşedinte s-a produs o ruptură cu implicaţii financiare.

"Nu mă miră deloc. Era de aşteptat că Lupescu va da chix la FRF. Trebuia să se întâmple asta. El este părtaş la tot răul care s-a întâmplat la FRF, pentru că a fost omul lui Mircea Sandu, pe care a ales să îl susţină. I-am spus în noaptea de dinaintea alegerilor să treacă de partea mea, dar nu a vrut. A preferat să stea lângă Bela Kassai, care îşi face case zi de zi. Cred că ruptura dintre el şi Sandu a avut la bază banii. Lupescu o fi fost prins la borcanul cu dulceaţă de către Mircea Sandu", ne-a declarat ieri Iacov.

Fostul "bancar" este de părere că totul are legătură cu firma de marketing SEG, deţinută de Cristi Iancu, prietenul lui Lupescu. "E o firmă-fantomă, care nu a existat până în momentul venirii lui Lupescu la federaţie. Uitaţi-vă la contractul făcut pentru meciul cu Argentina. Mă simt nevoit să îi dau dreptate lui Mircea Sandu. Cum e posibil să nu pui o clauză prin care să poţi fi despăgubit?", s-a revoltat Iacov.

Miodrag Belodedici va rămâne în continuare în cadrul FRF şi va coordona loturile naţionale de juniori. "Belo" i se va subordona lui Mihail Marian, cel care a fost numit director tehnic naţional!

"Pentru Ionuţ este un pas normal. Nu văd niciun impediment pentru ca Gică Popescu să n-ajungă la FRF.“

FLORIN PRUNEA, fost angajat al Federaţiei Române de Fotbal

CITIȚI ȘI: "Lupii tineri" au căzut în capcana

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum o ora
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°