Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Rebelii se apropie de Sirt, oraşul natal al lui Muammar Gaddafi

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Rebelii libieni au strâns laţul în jurul Sirt, regiunea de origine şi bastionul regimului colonelului Muammar Gaddafi, unde au început negocieri cu triburile locale pentru a obţine predarea paşnică a oraşului, relatează AFP.

Elemente avansate ale rebeliunii, venite din enclava Misrata, şi-au continuat înaintarea către sud-est de-a lungul drumului de coastă ce duce la Sirt, potrivit unui comunicat al Centrului de presă al Consiliului militar al rebelilor din Misrata.

"Ei au ajuns în localitatea Al-Washka, la 137 de kilometri sud de Misrata" şi la cel puţin 100 de kilometri vest de Sirt, potrivit comunicatului.

"Rebelii sunt hotărâţi să îşi continue înaintarea către Sirt pentru a face aici joncţiunea cu combatanţii rebeli veniţi din estul ţării", subliniază acest comunicat.

Gaddafi, de negasit

Pe acest front de est, rebelii au continuat marţi să avanseze în direcţia Sirt, făcând un ocol de 80 de kilometri şi capturând portul petrolier Ras Lanuf.

Veniţi din Brega, complex petrolier controlat de ei după retragerea forţelor proguvernamentale către Sirt, rebelii sunt la doar 130 de kilometri de Sirt, care rămâne sub controlul acestor forţe pro-Gaddafi.

Şefii triburilor locale negociau în noaptea de marţi spre miercuri la intrarea în Sirt cu elementele rebeliunii, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al rebeliunii, Mohamed Kish.

"Rebelii încearcă să obţină predarea paşnică a oraşului", a declarat Kish, care nu a precizat dacă este vorba despre o simplă delegaţie a rebelilor sau de o coloană sosită la porţile oraşului.

Împreună cu oraşul Sebah, capitala reigunii Fezzan din vestul ţării, Sirt este citat adeseori ca un posibil refugiu pentru colonelul Muammar Gaddafi , de negăsit în pofida ocupării, marţi, de către rebeli a complexului său rezidenţial din Tripoli.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 6 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 6 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 9 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 9 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 3 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Cel puţin 66 de răniţi după coliziunea a două trenuri în Slovacia

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 66 de persoane au fost rănite după ce două trenuri au intrat în coliziune, luni, în estul Slovaciei, ceea ce a dus la deraierea unei locomotive şi a unui vagon, au informat serviciile medicale de urgenţă şi poliţia, relatează Reuters. Nu a

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°