După 20 de ani de la căderea imperiului sovietic, tinerii de astăzi încă mai confundă Ziua Independenţei cu Sărbătoarea Limbii Române, pe Gorbaciov cu Lenin sau URSS cu regiunea separatistă Transnistria. Cu toate acestea, perioada sovietică sună ca un vis urât pentru ei, trăit şi simţit de părinţii şi bunicii lor.
„Mama îmi povestea că în acele vremuri au fost închise şcoli şi biserici, nu li se permitea să călătorească", ne spune Lucia Bahnari, absolventă a Universităţii din Tiraspol, pe care am întâlnit-o într-o bibliotecă din Chişinău. Pentru ea, independenţă înseamnă libertate de opinie şi democraţie, caracteristici care, după părerea viitoarei profesoare, lipsesc Republicii Moldova.
Citește și:
20 DE ANI DE INDEPENDENŢĂ Bătrânii mai sunt nostalgici după anii sovietici
August 1991: România se pregătea să găzduiască un guvern moldovean în exil
20 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ Libertate cu gust amar după două decenii
Pe Ştefan Grigoriţă (21 de ani), student la USM, nu a fost nevoie să-l „tragem de limbă" ca să-şi împărtăşească gândurile. „Un stat independent este cel care îşi iubeşte în întregime ţara, care singur îşi decide soarta pe arena internaţională. Un stat independent este ca şi un om de succes, despre care lumea spune: aş vrea să fiu ca el", ne explică, dornic de discuţie, tânărul. Pasionat de istorie, Ştefan ne mărturiseşte că este interesat de URSS, care, în opinia lui, nu era altceva decât o „închisoare a popoarelor", formată prin forţă şi menţinută prin teroare.
Vor reformă în educaţie
Rugaţi să intre în pielea unui preşedinte, tinerii s-au plâns de ceea ce-i doare, împărtăşindu-şi aspiraţiile comune legate de sistemul de învăţământ sau de locuri de muncă. „Eu aş încuraja micul business pentru cei care nu moştenesc averi de la părinţi şi sunt nevoiţi să o ia de la zero. Aş face şi o mega-reformă în Educaţie, revi