Rezultatele din această sesiune de la examenul de Bacalaureat sunt așteptate cu mult interes și de către rectorii universităților unde locurile nu s-au ocupat în totalitate.
Universitatea de Petrol Gaze Ploiești este una dintre instituțiile de învățământ superior unde cei care vor promova examenul „maturității" mai pot aspira și la statutul de student.
Peste 700 de locuri, dintre care cele mai multe cu taxă, sunt disponibile la cele cinci facultăți din cadrul UPG. Cele mai multe locuri sunt disponibile la Litere și Științe (273) și la Inginerie (226). După prima sesiune de admitere au rămas neocupate și 33 de locuri bugetate, dintre care cinci la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie, opt la profilul Matematică și 20 la Chimie, ambele specializări din cadrul Facultății de Litere și Științe.
Admiterea în sesiunea de toamnă se va face între 8 - 14 septembrie, pe bază de dosar. Nota finală va fi media aritmetică dintre rezultatele obținute la Bacalaureat, notele din cei patru ani de liceu și media la unele materii. Aceste discipline diferă în funcție de facultatea aleasă. Afișarea rezultatelor după analiza dosarelor se va face pe 16 septembrie.
„Taxa de şcolarizare în anul universitar 2011 - 2012 este de 2.200 lei ca și în anul precedent, iar studenții o pot achita în patru rate egale, conform contractului de studii", ne-a declarat Vlad Ulmanu, rectorul UPG Ploiești.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: