Când a impus, în 2007, taxa de primă înmatriculare, guvernul Tăriceanu încă nu bănuia ce efecte perverse vor urma.
Motivul oficial al taxei era să împiedice popularea parcului auto cu rable. În realitate, guvernul a cedat lobby-ului făcut de producătorii şi importatorii auto, care nu voiau să-şi vadă vânzările reduse după eliminarea taxelor de import. În plus, statul s-a bucurat de banii încasaţi.
În realitate, “rablele” importate din Europa de Vest întinereau media parcului auto iar o bună parte din bani a fost restituită ca urmare a proceselor câştigate de plătitori. Singurii câştigători au rămas importatorii de maşini noi şi importatorii, în dauna cumpărătorilor.
Totuşi, guvernul şi-a continuat lupta contra propriilor contribuabili cu o furie demnă de o cauză mai bună. Fiecare răsturnare în justiţie, la nivel local sau european, a adus o formulare nouă din parte legiuitorilor. Iar revolta contribuabililor a fost tratată cu un dispreţ suveran.
Însă situaţia s-a răzbunat. Ceea ce la început părea o frondă exotică, înmatricularea în Bulgaria, a început să devină norma. Cea mai mare ironie este că prin acest procedeu proprietarii scapă nu doar de taxa de înmatriculare ci şi de cea pe proprietatea auto, pe care altfel n-ar fi avut nici o intenţie s-o eludeze. Iar a doua cea mai mare ironie este că şi dacă taxa este eliminată, şoferii nu au nici o motivaţie să refacă înmatricularea în România, chiar şi pe gratis.
Toate ameninţările de acum nu valorează nimic. Presupusa limitare la trei luni a timpului în care o maşină poate sta în România are două probleme: nu există o nici un registru pe baza căreia să se poată dovedi că maşina n-a ieşit din ţară în acest interval şi, chiar dacă ar exista, ameninţarea contravine flagrant principiilor liberei circulaţii în Uniunea Europeană. Mai ales că România încearcă astfel să oc
