Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada A.I. Cuza din Craiova rămâne deschisă până la începerea lucrărilor la pasajul subteran

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

Potrivit primarului Antonie Solomon, centrul Băniei va rămâne deschis traficului rutier până când vor începe lucrările la pasajul subteran de pe strada Arieş. Acest lucru s-ar putea întâmpla iarna aceasta, cel târziu la primăvară.

„Se va mai bloca centrul când începe pasajul subteran. Am blocat Calea Bucureşti şi ţineam o stradă paralelă blocată? Se va circula până în momentul când vom începe lucrările la acel pasaj subteran, deci mai durează“, a declarat Antonie Solomon în cadrul unei conferinţe de presă.

Referitor la decizia de a menţine închisă strada A.I. Cuza, hotărâre luată de viceprimarul Mărinică Dincă, edilul-şef a declarat că „ceasul într-un municipiu îl dă primarul“. „Ce ar înseamnă să ai două ceasuri la mână şi să nu ştii cât e ora exactă? Ceasul într-un oraş îl dă primarul. Ce ar fi însemnat să nu deschid A.I. Cuza, să pun o urnă la intrare în primărie şi să îşi dea toată lumea cu părerea? Sunt primar şi pe mine să mă înjure lumea că iau o decizie“, a completat Solomon.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 34 minute
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 2 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 2 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 2 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 2 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
Constanta
acum

sâm.

5°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/12°
dum.

-1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

4°/6°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/14°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°