Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) susţine că soluţia pentru ca alegerile parlamentare să fie comasate cu cele locale nu poate fi decât un nou act normativ.
Vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ, a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că Autoritatea Electorală Permanentă consideră că soluţia pentru comasarea alegerilor este adoptarea unui nou act normativ şi în niciun caz nu poate fi vorba despre trecerea acestor modificări prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
"Nu credem că poate fi vorba despre o ordonanţă de urgenţă, pentru că nu vedem care ar fi urgenţa şi nu credem că se poate face o modificare de amploarea aceasta la ambele tipuri de legi", a declarat Muhuleţ.
El a precizat că, în opinia AEP, cea mai bună situaţie ar fi aceea a realizării unui nou act normativ, care să prevadă organizarea în acelaşi timp a celor două tipuri de alegeri şi pe aceeaşi infrastructură electorală.
Întrebat dacă proiectul de Cod electoral propus de AEP pentru unificarea celor trei tipuri de scrutinuri şi a celor trei tipuri de referendum corespunde propunerii lansate de PDL privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, Marian Muhuleţ a răspuns afirmativ.
"Lucrurile trebuie să fie armonizate, dar, dacă te apuci să armonizezi două legi doar pentru anul 2012, mai bine se face una nouă de la un cap la coadă. Avem un proiect de Cod care este deja făcut şi se poate discuta pe marginea lui. Acolo sunt prevederi care armonizează toate tipurile de alegeri şi referendumurile - varianta pe care noi am înaintat-o partidelor politice parlamentare şi am prezentat-o opiniei publice", a arătat vicepreşedintele AEP.
El a menţionat că în acest proiect nu s-a propus ca alegerile locale şi cele parlamentare să se desfăşoare la aceeaşi dată, dar a subliniat că organizarea alegerilor în propunerea Autorităţii este identică pentru toate