Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureatul câştigat cu ajutorul judecătorilor continuă în Hunedoara

Publicat in Adevarul, miercuri 24 august 2011 ·

După Tudor Tătar, un alt alev din judeţul Hunedoara, municipiul cu acelaşi nume, şi-a câştigat în instanţă dreptul de a susţine bacalaureatul în această toamnă. Deşi la sesiunea din vară a fost prins încercând să fraudeze evaluarea, Alexandru Szekely a avut câştig de cauză la Tribunal.

Tânărul a terminat liceul la Colegiul Naţional de Informatică “Traian Lalescu”, iar diriginte i-a fost Radu Toma.

“Am vorbit cu elevul şi nu doreşte să comenteze situaţia. Tot ce pot să vă spun e că a era un copil bun, care frecventa cursurile şcolare. Când l-am văzut pe listele celor eliminaţi nu am cutezat să-l întreb ce s-a întâmplat. Era foarte dezamăgit, şi-a văzut viitorul zădărnicit”, a declarat profesorul Radu Toma.

Procesul continuă

Cererea lui Alexandru Szekely de suspendare a deciziei comisiei judeţene de bacalureat, care a hotărât eliminarea sa din examen, a fost înregistrată pe rolul instanţei în data de 27 iulie. Pronunţarea s-a amânat pentru ziua de 23 august, termen preschimbat ulterior pentru 22 august, când Tribunalul Hunedoara i-a dat câştig de cauză.

Inspectoratul Şcolar Judeţean încă nu a făcut recurs. „Până în prezent, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara nu a depus recurs, însă acesta poate fi înregistrat în termen de cinci zile de la comunicarea soluţiei”, a precizat Ildiko Glăman, purtător de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Deşi Alexandru Szekely a obţinut suspendarea deciziei comisiei care l-a dat afară din examen, procesul continuă. Pentru a obţine anularea aceleiaşi hotărâri, dosarul va fi judecat pe fond în 24 noiembrie, când a fost stabilit primul termen.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Laura Vicol s-a întors la avocatură după ce a fost eliberată din arest

Mediafax acum o ora
Laura Vicol a postat, joi, pe Facebook, o fotografie cu ea îmbrăcată în roba de avocat. Vicol a postat şi mesajul „M-am întors!”. Avocata a fost arestată preventiv în cazul scandalului Nordis, alături de soţul său, Vladimir Ciorbă şi de alte persoan

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI. Benjamin Haddad confirmă astfel declaraţii ale noului pre

Marcel Ciolacu anunţă eliminarea a 1.800 de posturi de funcţionari publici

Mediafax acum 43 minute
Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că vor fi eliminate 1.800 de posturi de funcţionari publici din cele 32 de instituţii aflate în subordine. „Aşa cum am promis public, demarăm cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului

Ciolacu: Importante nu sunt declaraţiile dure ale liderilor, ci o pace justă şi durabilă în Ucraina

Mediafax acum 43 minute
„Pentru mine şi cred că pentru majoritatea românilor, importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina”, declară Ciolacu. El adaugă că se poate ajunge la pace doar cu ajutorul p

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart în România

G4Media acum 2 ore
NATO începe exercițiile militare Steadfast Dart 2025 în România, cu participarea Bulgariei, Franței, Greciei, Italiei, României, Spaniei, Sloveniei, Turciei și Regatului Unit, transmite Reuters. În total vor participa 10.000. soldați, inclusiv din B

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 12 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Accident feroviar în judeţul Olt - Lucrările de intervenţie în zona deraierii de la Radomireşti au început. Un vagon a fost deja ridicat

News.ro acum 4 ore
Lucrările de intervenţie pentru restabilirea traficuluhi feroviar în zona din judţul Olt în care două garnituri ale unor trenuri private de marfă s-au ciocnit au început, unul dintre vagoane fiind deja ridicat cu ajutorul macaralelor de mare tonaj.

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 14 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°