Decizia a fost luată ieri de Consiliul Local Constanţa
Dacă în termen de un an de la preluarea Cazinoului de către MDRT nu încep lucrările de reabilitare, acesta va reveni Primăriei
Cazinoul din Constanţa va trece în administrarea Ministerului Dezvoltării, pentru a fi renovat, au decis, ieri, consilierii locali constănţeni, potrivit Mediafax.
Proiectul de hotărâre adoptat ieri prevede că darea în administrare a obiectivului se face pe perioada executării lucrărilor de consolidare şi restaurare, iar la finalizarea acestora Cazinoul va reveni în administrarea Consiliului Local Constanţa. De asemenea, un alt articol din proiectul respectiv precizează că MDRT se obligă să protejeze şi să păstreze regimul de monument istoric al imobilului pe toată perioada de administrare.
Totodată, primarul municipiului Constanţa este împuternicit ca, în numele Consiliului Local, să facă toate demersurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri. Hotărârea Consiliului Local are şi un amendament potrivit căruia Cazinoul va reveni în administrarea Primăriei dacă în trei luni de la intrarea în vigoare a deciziei CL nu va fi emisă o Hotărâre de Guvern pentru preluarea în administrare a Cazinoului de către MDRT şi dacă în termen de un an de la momentul preluării de către Ministerul Dezvoltării nu încep lucrările de reabilitare.
Primarul susţine că nu a primit nicio înştiinţare
Cu toate acestea, edilul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat tot ieri, înainte de a fi supus la vot în proiectul privind trecerea Cazinoului în administrarea MDRT, că până în momentul de faţă nu a primit nicio înştiinţare oficială din partea ministerului că ar dori să preia obiectivul în administrare.
Radu Mazăre a precizat că până în prezent la Primăria Constanţa a ajuns o singură adresă semnată de un director din Ministerul Dezvoltării Regi