Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ong-urile îi cer lui Traian Băsescu să-şi retragă declaraţiile

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Circa 30 de organizaţii non-guvernamentale de mediu îi cer preşedintelui Traian Băsescu să îşi retragă recentele declaraţii referitoare la proiectul de la Roşia Montană.

Organizaţiile consideră că recentele declaraţii sunt de fapt "presiuni inadmisibile asupra autorităţilor abilitate" şi îi cer preşedintelui să ia o decizie privind aprobarea sau respingerea proiectului de exploatare de la Roşia Montană.

"Considerăm aceste noi declaraţii ale preşedintelui României, de susţinere deschisă a controversatului şi, deocamdată, ipoteticului, proiect minier de la Roşia Montană, ca fiind inacceptabile, în condiţiile în care proiectul este foarte controversat şi contestat din multiple puncte de vedere”, se arată în scrisoare celor 30 de ong-uri.

Ong-urile susţin că analiza din punctul de vedere al protecţiei mediului nu s-a realizat încă, ci este în curs.

“Apreciem că asemenea declaraţii sunt presiuni inadmisibile asupra autorităţilor abilitate să ia o decizie privind aprobarea/ respingerea proiectului, având în vedere statutul politic şi administrativ-constituţional al autorului lor. Solicităm preşedintelui României să îşi retragă respectivele declaraţii şi apelăm la domnia sa să se abţină pe viitor de la orice noi declaraţii publice favorabile proiectului, cât timp ocupă această funcţie de demnitate publică şi autorităţile abilitate nu au adoptat decizii cu caracter definitiv şi forţă juridică în privinţa acceptabilităţii legale a acestui proiect", se arată în documentul citat.

Documentul este semnat de reprezentanţii a 27 de ONG-uri de mediu din Cluj-Napoca, Brăila, Făgăraş, Braşov, Miercurea Ciuc, Bucureşti, Oradea, Reşiţa, Iaşi, Sighişoara şi Roşia Montană.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în r

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 31 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°