Un bărbat îl acuză pe Fizi că i-a păgubit firma cu aproape 200.000 de lei. Instanţa l-a condamnat pe interlop la patru ani de puşcărie. El nu a făcut apel pentru că are şi pedepse mult mai mari.
Ioan Fizidean, „unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi români”, aşa cum singur se declară pe pagina sa personală de Facebook, şi-a construit vila din cartierul Grădişte prin înşelăciune. Cel puţin acestea sunt acuzaţiile venite, în scris, din partea unui cititor de la care a luat materialele de construcţii, în valoare de aproape două miliarde de lei vechi, şi i-a dat în schimb cecuri fără acoperire. Bărbatul, pe numele său Petru Bendea, povesteşte că a căzut victimă a interlopului Fizidean fără ca măcar să aibă habar.
Întreaga poveste ar fi pornit de la o datorie pe care firma SC Procom Coralis ar fi avut-o către Fizidean. „Cunoşteam administratorii SC Procom Coralis, firmă care se afla în vecinătatea firmei mele. Patronii acestei societăţi au venit la mine şi mi-au spus că au nevoie de materiale de construcţii pentru a ridica două case. Au precizat că vor aduce lista cu materialele necesare, urmând ca plata să se facă cu file CEC”, a spus Petru Bendea în declaraţia din faţa instanţei. Astfel, după câteva zile, adminstratorii firmei Coralis i-au dat reprezentantului firmei de construcţii trei file CEC, care reprezentau contravaloarea mărfii.
La mijloc, soacra lui Fizi
Mărfurile au fost livrate pe bază de aviz de expediţie, fiind prezent un delegat, respectiv o femeie pe nume Hanga. Petru Bendea spune că, imediat după ce s-a făcut livrarea, s-a dus să îşi încaseze banii, însă fără succes.
„Valoarea totală a mărfurilor s-a ridicat la 1,7 miliarde de lei vechi. Filele CEC introduse la plată au fost refuzate. Am luat legătura cu patronul SC Procom Coralis, şi acesta mi-a spus că materialele de construcţii i le-a dat