În timpul săriturii cu coarda elastică nu îţi vezi toată viaţa în faţa ochilor, aşa cum se vorbeşte. Eşti doar liber. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
1 /.
Cât timp urc, frica mă împiedică să văd un Bucureşti interesant. De la 50 de metri deasupra Herăstrăului, partea de Capitală pe care o văd arată chiar turistic, deşi uneori stilurile clădirilor diferă cam mult. Simt nevoia să mă uit în jos, să văd cât urc. Până să fac asta, văd sigla băncii la care am datorii şi zăbovesc un pic cu ochii pe ea.
Când ajungem la capătul cablului, picioarele îmi tremură aşa de puternic încât, mai târziu, situaţia mi-a amintit de un meci de fotbal. Italia - România 1-1, la Euro, când Mutu rata un penalty. Atunci mi s-a părut că îi tremură picioarele şi am simţit că va rata. Ei bine, şi eu am ratat, într-un fel. Cu vârfurile picioarelor pe marginea nacelei şi cu inima bătând tare, dar nu violent, strâng suficient curaj să sar. Însă, deşi instructorul mi-a spus să sar cu mâinile în jos, eu am sărit cu picioarele.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Secundele în care uiţi de rata la bancă În timpul săriturii cu coarda elastică nu îţi vezi toată viaţa în faţa ochilor, aşa cum se vorbeşte. Eşti doar liber.
Frica bate mintea
Mi-am propus să îmi fixez un gând şi să văd ce va face saltul cu el. Un gând legat de cineva drag, deşi e de puţine săptămâni pe lume. După ce piciorul s-a desprins de bară, ţi-e imposibil să ai percepţia curgerii timpului. Dar pot spune că, timp de câteva momente, am menţinut gândul, care m-a protejat de frica desprinderii. Apoi, tocmai frica a şters totul. Ca în bancul cu ciobanul care e întrebat "Ce faci bade, stai şi cugeţi?", iar el răspunde "Ba, numa’ stau".
Nici când coarda s-a întins la maximum gândul nu mi-a revenit, cred că reculul fricii îşi intra în rol. Coarda elastică m-a purt
