Pe la 1700 şi ceva, un savant iezuit pe nume Louis-Bertrand Castel (pomenit de Diderot în Visul lui D’Alembert) ar fi inventat, pare-se, „clavecinul ocular“, un instrument ale cărui clape generau, prin atingere, nu sunete, ci culori. După unele surse, acel clavecin ocular a rămas în stadiul de proiect, expus de Castel într-o suită de articole publicate în gazeta Mercure de France, începînd cu noiembrie 1725. Conform altor surse, clavecinul ocular a reuşit să capete corp şi a fost prezentat de autor în cadrul unei demonstraţii private la care au participat cincizeci de invitaţi, pe 21 decembrie 1754. Oricare ar fi adevărul, pe la 1800 şi ceva (în preajma anului 1880), folcloristul Simion Florea Marian şi-a rostit discursul de recepţie la Academie cu titlul Cromatica poporului român, unde erau înşirate alfabetic „numirile colorilor de origine latină cîte le-am putut aduna eu pînă acuma din gura poporului“. Dintre aceste numiri, le-am ales (pentru a construi clavecinul verbal pe care-l citiţi) pe cele în -iu.

Unele sînt uzuale şi apar frecvent în vorbire sau pe paleta unor texte: albăstriu, alburiu, arămiu, argintiu, auriu, azuriu, brumăriu, cafeniu, castaniu, cărămiziu, cenuşiu, cînepiu, fistichiu, fumuriu, liliachiu, măsliniu, plumburiu, portocaliu, purpuriu, ruginiu, sîngeriu, stacojiu, trandafiriu, vineţiu, vioriu, vişiniu.

Altele par să fi ieşit complet din uzul vorbitorilor şi scriptorilor de azi, dar cu un strop de efort ne putem da seama cam unde bat, în ce nuanţe: albiniu, albiu, aluniu, brînduşiu, canariu, căpşuniu, cărbuniu, cărniu, colbiu, curechiu, funinginiu, gălbănuşiu, gălbiniu, ghiurghiuliu, lemniu, mestecăniu, micşuniu, mieriu, muceziu, negriu, ninsoriu, nucuciu, pătlăginiu, piersiciu, porumbiu, rădăciniu, rînduniu, roşiu, roziu, scorţişoriu, sfecliu, stejăriu, sulfeniu, şofraniu, untdelemniu, verziu, viniu.

În sfîrşit, alte numir