* Statul a mai încercat să vândă un pachet din "Tarom" în anul 2000, dar nu a primit nicio ofertă
Guvernul a adoptat, miercuri, Strategia de privatizare a transportatorului aerian "Tarom", prin vânzarea a 20% din capitalul social la Bursa de Valori Bucureşti, printr-o Ofertă Publică Iniţială.
Deocamdată, nu a fost anunţată, însă, data la care va începe privatizarea companiei, reprezentanţii Guvernului menţionând doar că "decizia privind momentul vânzării pachetului de acţiuni va fi luată de Executiv".
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost mandatat să întreprindă măsurile necesare pentru implementarea Strategiei de Privatizare.
Statul s-a angajat să privatizeze "Tarom" în faţa instituţiilor internaţionale financiare. În draftul Scrisorii de Intenţie către Fondul Monetar Internaţional (FMI), din mai, Executivul promitea că va numi, până la finele lunii iunie, un consultant legal pentru vânzarea a circa 20% din Tarom prin piaţa de capital sau către un investitor strategic, că va angaja o bancă de investiţii care să se ocupe de IPO, până la finele lunii septembrie, şi o echipă de management privat la companie până la sfârşitul lui noiembrie".
Aceasta nu este pentru prima dată când statul plănuieşte să vândă o bucată din compania aeriană.
În anul 2000, după mai multe declaraţii contradictorii venite din partea diverşilor miniştri ai Transporturilor, dar şi a directorilor care s-au perindat la conducerea companiei, statul a dat anunţ, pe piaţa internă şi internaţională, că scoate la vânzare, către un investitor strategic sau un investitor financiar, un pachet de până la 54,2% din acţiunile deţinute de stat, prin intermediul unei majorări de capital şi/sau o vânzare a acţiunilor existente.
Anunţul a venit după ce, la începutul anului 2000, Ministerul Transporturilor selecţionase consorţiul condus de "ABN Amro Corpo