Cei doi atleţi de la CSM Craiova au decolat aseară spre Coreea, acolo unde vor participa la Campionatul Mondial. Ei vor concura la 20 km marş, respectiv maraton. Delegaţia României cuprinde opt sportivi.
România va fi reprezentată la Campionatul Mondial de atletism (seniori) de la Daegu (Coreea), programat în perioada 27 august - 4 septembrie doar de opt sportivi, care au reuşit să îndeplinească baremele de participare.
Doi dintre aceştia sunt de la CSM Craiova. Este vorba despre Claudia Ştef, care va concura în proba de 20 de kilometri marş, şi Marius Ionescu, la maraton. Cei doi au decolat aseară spre Daegu, iar înainte de plecare au vorbit, pentru GdS, despre obiectivele care le au la cea mai importantă competiţie din acest an.
Claudia Ştef, care a revenit în circuit anul acesta, după ce a devenit mămică, a obţinut calificarea pentru CM în luna mai, la un concurs în Italia, la Sesto San Giovanni, etapă din circuitul Challenge IAAF.
Mărşăluitoarea olteană s-a clasat pe locul cinci, cu timpul 1h:33,07.
„Era ultimul concurs la care puteam să îmi îndeplinesc baremul şi am reuşit. În mod normal, pentru mine era un timp lejer, dar veneam după o perioadă în care am avut parte de mici accidentări, care au contat“, a spus sportiva care în ultimii ani a dominat autoritar competiţia internă şi a fost o prezenţă frecventă în circuitul Challenge IAAF. Anul acesta, Claudia a mai participat la o etapă din circuit, în luna martie, în Mexic, unde a încheiat cursa pe locul 10, a devenit campioană balcanică şi naţională.
Cu gândul la Londra
Pentru Mondiale, sportiva legitimată la CSM Craiova şi CSU Reşiţa şi-a propus o comportare cât mai bună, care să-i aducă accederea în finala Grand Prix-ului. „Este un an de tranziţie pentru mine, de revenire în circuitul internaţional, după ce am întrerupt activitatea pentru a-i da naştere fiulu