Orologiul de 102 ani din Centrul Istoric nu mai poate fi reparat, însă administraţia investeşte în vopsirea acestuia. Şi ceasul floral din Grădina Mare va fi reparat în aceste zile, deşi nici acesta nu funcţionează brici şi are mai mult un rol decorativ, fiind simbol al oraşului cosmopolit.
Donat de Petre Naum în anul 1909, orologiul din Piața Traian nu mai funcţionează de câţiva ani fiindcă are un sistem deosebit, iar singurul ceasornicar ce îi ştia secretul a murit. Cu toate acestea, Primăria, care a aflat în urmă cu doi ani că monumentul se află în patrimoniul său, investeşte în cosmetizarea bătrânului străjer din Centrul Istoric al oraşului.
SĂ FIE, SĂ NU TREBUIASCĂ
„Nu facem exeprtiză sau altele, ci o intervenție care să aducă ceasul într-o stare relativă de normalitate", a declarat Aurel Simionescu, primarul orașului, care a ezitat să precizeze valoarea investiţiei.
Orologiul are, mai degrabă, valoare istorică şi sentimentală atât pentru brăilenii de ieri, cât şi pentru cei de astăzi. Cu o înălţime de zece metri, ceasul este o bijuterie din metal turnat, orologii asemănătoare pot fi întâlnite doar în câteva oraşe europene.
„În loc să ne mândrim cu frumusețile orașului și să băgăm bani în ele ca să le întreținem, băgăm bani în tone de ciment care după iarnă trebuie reparate", ne-a spus, supărat, Enică Timofte.
Până acum doi ani, ceasul era al nimănui, autoritățile nici măcar nu știau că acesta aparține Primăriei. Specialiștii de la Arhive au descoperit că acesta figurează în patrimoniul municipalității încă din anul 1939.
FĂRĂ SPECIALIŞTI
Această toaletare a ceasului începută de ieri de autorități nu constă decât în îndepărtarea ruginii, chituire și vopsire. Adevărata reabilitare urmând să înceapă abia peste un an sau doi, din cazua unor motive tehnice.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianul