De la Szeged la Nyíregyháza, o salbă de staţiuni ne arată cât de bine ştim noi să ne valorificăm potenţialul turistic în comparaţie cu vecinii.

De ani buni se bate apa în piuă pe tema potenţialului (frumos cuvânt) turistic al României. Că, nu-i aşa?, avem cea mai frumoasă ţară, cu litoral însorit, cu munţi înzăpeziţi, cu dealuri înverzite, cu poieni înflorite, păduri adumbrite ş.a.m.d.

Prostii. Ţări frumoase sunt cam peste tot de-a lungul paralelei 45, pentru că aşa le-a lăsat Mama Natură în zona temperat-continentală. În plus, în România, se ştie, litoralul e manelizat, munţii înzăpeziţi nu au teleschiuri, dealurile înverzite nu au podgorii introduse în circuitul turistic, poienile însorite şi pădurile adumbrite sunt pline de PET-uri. Aşadar, la mare mergem în Grecia, Croaţia sau Bulgaria, la schi prin Austria sau Slovacia. În ţară, rămânem cu eternul potenţial (grozav cuvânt), nevalorificat. Suntem cu zeci de ani în urma altor ţări din punct de vedere turistic şi sunt sceptic că vom putea recupera decalajul vreodată.

O soluţie la această înapoiere ar fi fost valorificarea potenţialului (minunat cuvânt) balnear al Transilvaniei, care zace pe cel mai mare bazin de ape curative din Europa. Ghinion, însă, împărţim acest bazin cu vecina Ungarie, care, evident, ne-a luat-o înainte şi, după ani de investiţii inteligente în domeniu, se promovează ca fiind destinaţia numărul 1 în Europa pentru turismul balnear şi de spa&wellness. De la Szeged la Nyíregyháza, o salbă de staţiuni, cu sau fără aqua parcuri, ne arată cât de bine ştim noi să ne valorificăm potenţialul (magnific cuvânt) turistic în comparaţie cu vecinii.

Aşadar, am mai pierdut o oportunitate. Mai avem vreuna de prins? Da. Turismul rural. Fiindcă mai există zone întregi, mai ales în Transilvania, unde satele au rămas încremenite în timp, oferind turiştilor din ţările dezvolt