Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, şi un membru PDL din localitate au fost protagoniştii unei altercaţii ce s-a petrecut imediat după plecarea din zonă a Elenei Udrea. Potrivit edilului, membrul PDL, pe numele său Daniel Resedea, i-a adresat lui Nicolae Timiş cuvinte jignitoare: "A încercat să mă provoace. M-a întrebat dacă i-am pus pomană fratelui meu şi, mai grav, mi-a spus să mor ca el. Nu e prima oară când face acest lucru. Zilele trecute am fost invitat la o emisiune pe un post local de televiziune. Au sunat şi el, şi sora lui în direct. Şi atunci m-a întrebat dacă îmi pare rău că a murit fratele meu. După ce au încercat să mă racoleze, iată că au ajuns la ultima fază – provocarea!”. Pe de altă parte, Daniel Resedea, şomer, membru PDL în Haţeg, a declarat presei locale că primarul l-a lovit şi că el a sunat la emisiunea de televiziune ca să îi pună nişte întrebări primarului.
Nicolae Timiş neagă că l-ar fi lovit pe Resedea.
Edilul oraşului Haţeg este fratele lui Ioan Timiş, fost deputat PDL în Colegiul nr. 3 Hunedoara. Acesta a decedat anul trecut într-un spital din Londra, după ce a suferit de leucemie. Nicolae Timiş a candidat ca independent în acel colegiu, dar a terminat competiţia pe locul al patrulea. El a putut să intre în cursa electorală doar cu o sentinţă din partea Curţii de Apel Alba Iulia, prin care se stipula că Timiş nu mai este membru PNL, pentru că nu şi-a plătit cotizaţia. Anul acesta, în luna iunie, Nicolae Timiş s-a înscris în PSD.
Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, şi un membru PDL din localitate au fost protagoniştii unei altercaţii ce s-a petrecut imediat după plecarea din zonă a Elenei Udrea. Potrivit edilului, membrul PDL, pe numele său Daniel Resedea, i-a adresat lui Nicolae Timiş cuvinte jignitoare: "A încercat să mă provoace. M-a întrebat dacă i-am pus pomană fratelui meu şi, mai grav, mi-a spus să mor