Citesc cu plăcere, de vreo doi-trei ani, articolele Gabrielei Gheorghişor (n. 1980) din Ramuri, din Luceafărul sau din alte reviste – unde publică în mod constant: sînt cronici de carte echilibrate, pertinente, cu priză la text şi cu o argumentaţie limpede, elaborate cu o eleganţă deloc ostentativă. Calităţile deja probate în cronica de întîmpinare de această (tînără) voce critică – seriozitatea, consecvenţa, percutanţa, echilibrul, claritatea discursului şi abilitatea de a fraza expresiv – sînt confirmate şi la debutul editorial al autoarei. Eseul monografic Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii – la origine o teză de doctorat susţinută la Universitatea din Craiova (sub îndrumarea profesorului Marin Beşteliu şi beneficiind de girul unor critici prestigioşi: Paul Cornea, Eugen Negrici, Gabriel Coşoveanu) – ar putea fi citit ca o bună, de altfel necesară didactic, introducere în opera unuia dintre prozatorii de mare anvergură ai literaturii române (şi nu numai din ultima jumătate de secol!).

Demersul Gabrielei Gheorghişor vine pe fondul diligenţelor întreprinse, de două decenii şi mai bine, în special de critica optzecistă – şi ulterior de o parte a criticii postoptzeciste (dacă mi se îngăduie termenul) –, întru susţinerea prozatorilor aşa-numitei ţcoli de la Tîrgovişte, receptaţi distorsionat în epoca de glorie a romanului esopic (cu excepţiile de rigoare, fireşte) şi, alături de onirici, recuperaţi după ’89, în contextul mult dezbătutelor reevaluări/ revizuiri canonice. Risipite prin periodice sau, după caz, adunate în volume de publicistică, articolele despre cărţile „tîrgoviştenilor“ – intraţi de pe la sfîrşitul anilor ’90 şi în manualele şcolare – au atins deja masa critică. Iar studiile compacte dedicate scriitorilor insolit-livreşti, (meta)ficţionari fantaşti ai ţcolii de la Tîrgovişte, nu au întîrziat nici ele să a