Puţini scriitori creştini oferă o mărturie mai autentică decît Gilbert Keith Chesterton (1874-1936) faptului că oamenii capabili de simţul sacrului sînt de multe ori înzestraţi şi cu un umor veritabil. Considerat un geniu al ironiei şi al paradoxului, Chesterton a fost un jurnalist şi un critic literar britanic cunoscut mai ales pentru faptul că a inventat celebrul personaj Father Brown, un preot catolic cu o alură inofensivă, care părea distrat şi stîngaci, dar care totuşi observa toate detaliile necesare pentru a soluţiona o intrigă poliţistă, cu o perspicacitate similară celei a detectivilor Agathei Christie, Hercule Poirot şi Miss Marple. Convertit la catolicism (oficial doar în 1922), Chesterton nu este numai un artist imprevizibil, ci şi un apologet plin de vervă şi ironie al creştinismului. Scrierile sale respiră însă, dincolo de jovialitate şi de farmecul retortelor neprevăzute, şi o profunzime simplă a vieţii, şi o înţelepciune neobişnuită. Dacă el considera „comun“ acest dar al înţelepciunii, explicaţia poate fi găsită, probabil, într-una dintre maximele sale proverbiale: „s-a afirmat de multe ori, pe bună dreptate, că religia este acel ceva care îl face pe omul obişnuit să se simtă extraordinar; este un adevăr la fel de important că religia este acel ceva care îl face pe omul ieşit din comun să se simtă un om obişnuit“. Dar în ce constă, de fapt, acest dar? Îl descrie chiar el, într-un eseu intitulat Uimire şi stîlpul de lemn (Wonder and the Wooden Post) publicat în cartea sa The Coloured Lands (1912). Într-o zi, Chesterton s-a lovit din întîmplare cu capul de un stîlp de lemn. Acest incident banal l-a făcut – mărturiseşte el – să descopere un adevăr fundamental despre mistică şi mister: în mistică, totul porneşte de la uimirea în faţa realităţii. (Cei familiarizaţi cu filozofia greacă pot constata că uimirea în faţa naturii şi a universului stă at