Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) Iasi a trimis recent o adresa primariilor din localitatile care nu au intocmit complet documentatiile de ajutor social si pentru alocatia de sustinere a familiei, in care se cere finalizarea dosarelor si atasarea anexelor necesare pana pe 2 septembrie. In caz contrar, plata drepturilor va fi sistata de AJPS Iasi.
Nu e prima data in ultima perioada cand au fost luate aceste masuri, ca urmare a neregulilor grave semnalate de Inspectia Sociala la mai multe primarii din judet. Cazul cel mai controversat este al comunei Grozesti, pentru care exista riscul incetarii totale a platii, daca in termen de doua luni nu se vor remedia toate problemele constatate. Inspectorii au observat ca la primaria Grozesti dosarele erau incomplete sau, pentru unii asistati social, inexistente. Responsabilitatea, prin lege, a administratiei locale era de a cere de la AJPS Iasi platile numai in cazul in care prezenta documentatie completa, cuprinzand, printre altele, anchete sociale, fise de calcul si adeverintele de la Directia Generala a Finantelor Publice Iasi.
Pentru luna august nu va fi facuta plata venitului minim garantat asistatilor social din Belcesti, Trifesti, Golaesti si Lungani. AJPS Iasi a luat decizia de neplata din cauza constatarii neregulilor in urma controalelor inspectiei sociale, in cazul comunelor Belcesti si Trifesti. Asistatii social din Golaesti si Lungani vor fi opriti de la plata, deoarece angajatii primariilor nu au prezentat toate anexele in dosarele trimise la AJPS Iasi.
Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) Iasi a trimis recent o adresa primariilor din localitatile care nu au intocmit complet documentatiile de ajutor social si pentru alocatia de sustinere a familiei, in care se cere finalizarea dosarelor si atasarea anexelor necesare pana pe 2 septembrie. In caz