Parca nimic nu caracterizeaza mai bine societatea romaneasca de dupa 1989, decat sintagma "forma lipsita de fond". Poate cel mai flagrant exemplu il reprezinta in acest sens discursurile sforaitoare, dar in acelasi timpg oale de continut, ale unor politicieni mai prezenti pe micul ecran, decat la locul lor de munca.

La o privire mai atenta, insa, vom vedea ca exemple in acest sens gasim de fapt la tot pasul. Incepand cu rampele destinate persoanelor cu handicap, dar care au o inclinatie ce ar infricosa si pe un campion la skateboard si continuand cu pistele de bicicleta care frumos pictate, incep intr-o parcare si se termina abrupt intr-un pom, asemenea exemple ale atentiei acordate doar aparentelor, avem de fapt mereu in fata ochilor.

In acelasi context al formei fara continut, se poate inscrie insa cu succes si lupta cu simbolurile trecutului. Acum 22 de ani, in Romania s-a inceput cu ce era mai simplu. Distrugerea fotografiilor Tovarasului si a sinistrei sale sotii. Dovedind o adaptabilitate de invidiat, mai toti tovarasii directori de atunci s-au despartit fara un suspin de fotografiile ce le-au stat la capatai ani buni deasupra birourilor.

Chipul tovarasului Nicoale Ceausescu "ne zambise intr-o ureche" ani de-a randul, nu numai din fotografia acea binecunoscuta tuturor. La vremea lor, artistii - mai mult sau mai putini marunti - s-au inghesuit sa ii asigure nemurirea dictatorului, pe orice material le iesise in cale; lemn, fier forjat, bronz, marmura, dar si unele materiale inedite. Astfel, cei care veneau la Spitalul Fundeni sa viziteze un prieten sau o ruda bolnava puteau admira in holul acestui asezamant un bust reprezentandu-l pe tovaras, realizat din... gips!

Dupa 1989, aceasta cantitate impresionanta de dovezi de dragoste netarmuita a fost urmata de o adevarata lupta cu morile de vant, demna de un Don Quijote