Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc solicită ministerelor şi companiilor de stat să publice online liste cu investiţiile

Publicat in Curierul, joi 25 august 2011 ·

Ministerele şi companiile din subordine trebuie să publice pe site-urile proprii, până la 31 august, investiţiile care vor fi finalizate în acest an şi proiectele din ultimii doi ani, iar până la 1 octombrie vor stabili priorităţile de investiţii pentru 2012 şi 2013, potrivit premierului Emil Boc, citat de Mediafax. Boc a solicitat miniştrilor, ieri, la începutul şedinţei de Guvern, să prezinte în viitoarea şedinţă lista investiţiilor care vor fi finalizate sau date în exploatare în anul în curs, iar până la 1 octombrie toate ministerele să aibă stabilită lista priorităţilor pe următorii doi ani în ceea ce priveşte proiectele de investiţii finanţate de la buget. "Vă solicit ca până la şedinţa de Guvern din 31 august, de săptămâna viitoare, fiecare minister şi companie de stat aflată în subordinea ministerelor să afişeze pe site lista cu obiectivele de investiţii pe care le finalizează sau le dă în exploatare în anul 2011. Spun lucrări de investiţii care se finalizează sau se dau în exploatare pentru că am în minte şi ce se întâmplă la Transporturi, de exemplu, când sunt lucrări care se dau în exploatare chiar dacă finalizarea totală se va întâmpla pe parcursul anului 2012. Mă gândesc la Medgidia-Constanţa, de exemplu", a spus el. Printre companiile naţionale care ar trebui să afişeze aceste investiţii Boc a enumerat Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica. "Este foarte important să apară investiţiile de la companii, pentru că şi ele fac parte din componenta investiţională. Să aibă şi pe site-ul companiei, dar pe site-ul Ministerului Economiei, de exemplu, să aveţi un capitol la fiecare companie mare. Haideţi să vedem ce a investit Hidroelectrica în ultimii doi ani sau Romgaz, Transgaz! Hai să-i vedem cum au investit, să dea şi ei socoteală cu privire la aceste investiţii", a cerut Boc. Potrivit premierului, tot pe site-urile ministerelor trebuie afişate obiectivele d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 44 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°