Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Vaslui pierde la Praga, dar se califică în grupele Europa League

Publicat in Antena 3, vineri 26 august 2011 ·

FC Vaslui a fost învinsă în manşa a doua a confruntării cu Sparta Praga, scor 0-1, dar s-a calificat în premieră în grupele Europa League, ca urmare a succesului din meciul tur cu 2-0.

Moldovenii au început meciul de la Praga curajos, dar şi pierzând un jucător, Bălace accidentându-se în minutul 14. Temwanjera a reuşit să înscrie la jumătatea primei reprize, dar reuşita sa a fost corect anulată pentru offside.

Elevii lui Hizo au continuat să fie mai periculoşi până la pauză, însă lovitura liberă a lui Sânmărtean a trecut puţin pe lângă, iar devierea lui Temwanjera în careul cehilor nu a găsit niciun coechipier liber.

La revenirea de la vestiare, Vasluiul a ratat trei ocazii uriaşe prin Wesley, care nu a reuşit să-l învingă pe Sveger. Şi, împotriva cursului jocului, Sparta a marcat, Pamic deschizând scorul cu un şut la colţul lung.

Galvanizaţi de deschiderea scorului, cehii s-au năpustit spre careul lui Cerniauskas, însă defensiva vasluienilor a rezistat, făcându-i pe jucătorii gazdelor să-şi piardă cumpătul, Podany fiind eliminat în minutul 86 după un fault asupra lui Sânmărtean.

Chiar şi în inferioritate numerică, gazdele au fost aproape de a trimite partida în prelungiri, dar Cerniauskas a avut un reflex senzaţional în faţa lui Mares. O intervenţie cât o calificare. Prima pentru echipa patronată de Adrian Porumboiu în grupele Europa League.

Sparta:Sveger - Parnic, Matejovsky, Kweuke, Juhar (Jarosik 52), Kusnir, Kadlec (Mares 79), Zapotocny, Brabec, Vacek, Husek (Podany 52)

FC Vaslui:Cerniauskas - Zmeu, Bălace (Buhăescu 14), Sânmărtean, Temwanjera (Yero Bello 89), Milanov, Balaur, Pavlovici, Farkas, Jovanovici, Wesley (Annang 72).

FC Vaslui a fost învinsă în manşa a doua a confruntării cu Sparta Praga, scor 0-1, dar s-a calificat în premieră în grupele Europa League, ca

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 30 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 38 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°