Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vrea Bucureştiul să atragă mai mulţi turişti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 august 2011 ·

Nu putem miza pe arhitectură, dar putem profita de viaţa de noapte efervescentă. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

În afară de Centrul Vechi, muzee şi Palatul Parlamentului, puţine sunt lucrurile pe care le vede un străin sau chiar un român din provincie venit în vizită în Capitală.

Potrivit lui Călin Ile, managerul general al hotelului Ibis de la Gara de Nord, 75% dintre străini ne trec pragul în scopul afacerilor, numărul celor care vin de plăcere în Bucureşti fiind mult mai mic. Acesta consideră că, pe termen scurt, Bucureştiul ar trebui să se promoveze ca destinaţie pentru tineri, să mizeze pe viaţa de noapte şi pe organizarea de evenimente, fără să neglijeze şi partea de cultură şi istorie.

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Ce se poate vedea din autobuzul supraetajat care circulă prin Capitală

Anul trecut, Bucureştiul a atras puţin peste un milion de turişti, iar în primele patru luni ale acestui an, numărul acestora a ajuns la circa 350.000, în creştere faţă de acceaşi perioadă din 2010.

Mizăm pe clubbing şi pe concerte

Dacă nu putem rivaliza cu Viena, Paris sau Budapesta ca bijuterii arhitecturale, atunci ar trebui să profităm de faptul că zona de clubbing este cunoscută în Europa.

Elena Udrea, ministrul turismului, consideră că Bucureştiul are cea mai bună ofertă de divertisment din sud-estul bătrânului continent.

Potrivit lui Ile, Capitala României nu ar avea nicio problemă în a fi promovată ca destinaţie de city-break. "Avem ce să le arătăm trei zile: de la Palatul Parlamentului, care este o construcţie unică în Europa la Palatul Regal (actualul Muzeu de Artă - n.r.) şi Ateneu şi până la partea de parcuri", a precizat acesta. Totodată, Călin Ile este de părere că ar trebui să ne promovăm capitala ca destinaţie de evenimente. Organizarea unor concerte sau spectacole nu costă mult,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 4 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°