Doamna era călare pe un ponei. Animalul, mic-mic, opintea la deal tras de căpăstru de un băietan blond cu tenişii înnămoliţi. Doamna, grasă-grasă, era îmbrăcată în trening; cu o mînă ţinea strîns de o poşetă de oraş, cu cealaltă de hăţuri. Fundul îi aluneca periculos ba la stînga, ba la dreapta, în ritmul paşilor micului animal cuminte. „Corneluuuuuş!“, mai ţipa ascuţit balena omenească atunci cînd părea că nu mai poate stăpîni deodată nici poşeta, nici hăţurile, nici fundul alunecos. Drept e, dacă pica, pica doar de la un metru pe iarbă şi în niscaiva balegă proaspătă. Ea era rujată. Corneluş era undeva mai în faţă, călare pe un cal mai zdravăn, dus şi el de hăţuri de un alt băietan. Corneluş era curajos. Dădea la călcîie cu adidaşii Abibas în coastele unei iepe blazate, crezînd poate că aia o s-o rupă într-un galop glorios ca-n filme şi că el o să şi reziste în şa.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Apoi, doamna şi Corneluş au vrut să facă poze. Băietanii au aliniat caii, iar unul dintre ei a luat aparatul scos din poşetă de la doamna. Celălalt a dat drumul la hăţuri să nu apară oamenii în fotografie ţinuţi de altcineva, Doamne fereşte!. Caii nu stăteau la poză. Ba unul, ba celălalt apleca capul să mai smulgă cîte un snop de iarbă. Poneiul se mai şi mişca de pe un picior pe celălalt, fundul doamnei aluneca şi ar fi ieşit, fireşte, strîmbă şi schimonosită în fotografie. Băietanul cu aparatul aştepta momentul potrivit, celălalt agita un băţ pe jos, prin iarbă, să le treacă pofta animalelor de a mai ciuguli otava. Le-or fi ieşit cîteva poze reuşite să aibă ce arăta la amici acasă.
Mai încolo, privindu-şi semenii în trening îndoind de şale o mînă de cai cuminţi, de căruţă, transformaţi, de-o vară, în armăsari de călărit, pîlcuri-pîlcuri de turişti identici stau pe iarbă, beau bere la cutie şi sparg
