Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL Hunedoara merge "la luptă" cu trei persoane controversate

Publicat in Jurnalul, joi 25 august 2011 ·

PDL Hunedoara a început să-şi desemneze candidaţii pentru Consiliul Judeţean şi două dintre primăriile importante din judeţ, cele din municipiile Hunedoara şi Petroşani. Practic, PDL merge pe mâna celor mai controversate persoane pentru alegerile locale cele două oraşe. Este vorba despre deputatul Viorel Arion, pentru Hunedoara, şi Tiberiu Iacob – Ridzi – la Petroşani. În schimb, pentru şefia Consiliului Judeţean se va efectua un sondaj de opinie, în care drept potenţiali candidaţi vor fi înscrişi Dorin Gligor, actualul preşedinte al PDL Hunedoara, şi Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Deputatul Viorel Arion a devenit cunoscut în lumea politică naţională nu pentru activitatea sa parlamentară, ci pentru numărul foarte mare de contracte cu statul, pe care le derulează firme în care el este acţionar, adică 265. Când a fost întrebat cum justifică aceste contracte, încheiate instituţii precum Minvest Deva, Electrocentrale Deva, Casa Judeţeană de Pensii şi Asigurări Sociale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, diverse primării şi instituţii de învăţământ, deputatul a declarat că valoarea totală a acestora este de "doar 765.000 de euro”. În acelaşi timp, tot Viorel Arion a fost cel care a introdus "moda” cu scrisorile de felicitare trimise inclusiv morţilor, cărora le urează "La mulţi ani!”. În plus, el deţine ilegal baza de date care îi cuprinde pe pensionarii hunedoreni. El le-a trimis acestora scrisori personalizate în care îi anunţa că "dumneavoastră sunteţi beneficiar al acestor drepturi datorită preocupării permanente a Guvernului de a creşte pensiile, dar şi a iniţiativei legislative a deputatului Viorel Arion privind grupele I şi a II-a de muncă!”. Întrebat fiind de presa locală cum a intrat în posesia unor astfel de date, deputatul a răspuns că "prin eforturi proprii”, uitând să precizeze că una dintre firmele la care este acţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 2 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 5 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum o ora
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 2 ore
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 7 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum o ora
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Lasconi, după stabilirea calendarului alegerilor: Rămâne cum am stabilit: nişte politicieni mici, care fac doar combinaţii pentru ei înşişi / Românii aşteaptă altceva / Voi fi în faţa românilor şi voi arăta că există alternativă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri seară, că este bine că a fost stabilit, în final, un calendar al alegerilor prezidenţiale, dar consideră că există întrebări la care încă nu există răspuns. Lasconi crede că tomânii aşteaptă altce

Preşedinta Mexicului ripostează la comentariile lui Trump: Unele părţi ale SUA să fie redenumite „America mexicană”

Mediafax acum 54 minute
Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a ripostat miercuri la propunerea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a redenumi Golful Mexic. Aceasta sugerează că teritoriul american care a făcut parte anterior din Mexic ar trebui numit „America m

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/13°
joi

4°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

6°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°