Cutuma creştină i-a învăţat pe oameni că sunt făcuţi din pământ şi că în pământ trebuie să se întoarcă. Iar ultimul cuvânt în privinţa înmormântărilor îl are, fără îndoială, biserica.
În timp ce protestanţii, reformaţii şi catolicii permit incinerarea, ortodocşii sunt, se ştie, mai restrictivi. În unele ţări ortodoxe, precum Rusia, incinerarea e totuşi acceptată, dar Biserica Ortodoxă Română nici nu vrea să audă de aşa ceva. Vâslind împotriva curentului, o firmă bihoreană a decis să fie promotorul schimbării mentalităţii în ceea ce priveşte înmormântarea, astfel că în câteva luni va pune în funcţiune, la Oşorhei, primul crematoriu uman din judeţ. Care, deşi deocamdată are turnată doar fundaţia, a stârnit un val serios de nemulţumiri.
Funerarii automatizate
De o săptămână, localnicii din Oşorhei sunt agitaţi. Au aflat că în cimitirul aflat la ieşirea din sat spre Cluj, pe marginea drumului european, un investitor a început construcţia unui crematoriu uman, iar de atunci se tem că noul "cuptor" le va polua atât aerul, cât şi roadele pământului, cu cenuşa lui.
Administratorul firmei Phoenix Cremation Services, Dorin Gherghev, împreună cu soţia lui, Andrea, şi cumnatul Dorin Tuş, se gândesc la proiect de peste doi ani. "Crematoriul va oferi în primul rând locuitorilor din Oşorhei, dar şi din alte părţi, un serviciu nou, la standarde europene", asigură Dorin Gherghev, cunoscut şi ca administrator al cafenelei Sky din pasajul Vulturul Negru.
Cum va fi noua rânduială? La crematoriu, după o slujbă religioasă, decedatul ajunge într-o cameră frigorifică cu sertare mari, unde primeşte un număr inscripţionat pe trei plăcuţe metalice: una se aşază în sicriu, alta pe capacul sicriului şi a treia pe urna în care vor fi depuse rămăşiţele, pentru a asigura aparţinătorii că nu iau cenuşa unui străin. Apoi, defunctul ajunge în camera de incinerare, unde u