A fost unul dintre cei mai înalţi funcţionari ai aparatului represiv comunist din deceniul al şaselea. Membru al Partidului Comunist din România (PCdR) încă din ilegalitate, a făcut închisoare în timpul lui Carol al II-lea, fiind condamnat în 1937 în procesul Anei Pauker. Despre el, scriitorul Pavel Câmpeanu – el însuşi vechi membru PCdR, încă din vremea când acest partid funcţiona în ilegalitate – şi care l-a cunoscut în lagărul de la Târgu Jiu, spunea că “era vlăstarul unei înstărite familii maghiare din Târgu-Mureş”, dar că era de un “primitivism incurabil, cu o deosebită vocaţie a brutalităţii, vorbind o româna cu totul criptică”.
În doar 15 ani, de la beţia puterii, la dizgraţie
Născut în 1911 la Târgu-Mureş, Ady Ladislau reprezintă un caz tipic de individ lipsit de scrupule care a ştiut să profite din plin de epoca tulbure în care a trăit, dar mai ales de relaţiile sale din ilegalitate, dar şi de relaţiile pe care le-a stabilit cu Dej în timpul detenţiei de la Târgu Jiu. În primele luni de după 1944 a fost numit în secretariatul CC al UTC. După o scurtă “misiune” la Târgu-Mureş, a fost promovat şef al Secţiei Relaţiilor Externe din Comitetul Central al PMR, iar din 20 noiembrie 1951 consilier al ministrului de Interne, Teohari Georgescu, ocupându-se cu problemele de înzestrare şi financiar-contabile ale MAI. Într-un timp foarte scurt, a ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare din Securitate. Apoi, brusc, a venit dizgraţia. Ca înalt funcţionar în Ministerul Afacerilor Interne a folosit un nume de împrumut, Alexandru Mureşeanu. În contextul epocii, un nume românesc “dădea” mai bine printre multele figuri de alogeni, cu nume bizare de ruşi, maghiari, evrei şi bulgari. Contextul epurării MAI după aşa zisa “devierea de dreapta” a Anei Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca a fost pentru el un prilej de promovare. La şedinţa Biroului