Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa din Craiova este de calitate, reţelele sunt problema

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 august 2011 ·

Craiovenii nu vor scăpa de inundaţiile de pe stradă. Îşi pot monta însă contoare individuale pentru consumul apei reci. Acestea şi alte informaţii de interes puteţi afla dintr-un interviu acordat GdS de directorul Companiei de Apă Oltenia, Doru Buruiană.

GdS: Ce proiecte are în derulare Compania de Apă în momentul de faţă?

Doru Buruiană: Finalizăm contorizarea utilizatorilor casnici, continuăm programul împreună cu primăria. Acolo unde reabilitează străzi, noi reabilităm conductele, branşamentele, contorizăm toate aceste locaţii. De asemenea, am montat 300 de guri de scurgere pe toate străzile. Acolo unde se observă că se acumulează apă în urma precipitaţiilor, lucrăm în paralel cu jandarmeria şi poliţia la identificarea tuturor persoanelor care aduc atingere sistemului de alimentare, cum ar fi capacele de canal sau demontarea subansamblurilor de pe reţelele de apă. Săptămâna aceasta demarăm o acţiune de verificare a modului în care funcţionează spălătoriile auto, începând cu documentele de construcţie, proiect, sisteme de alimentare cu apă, modul cum folosesc apa, să vedem în ce măsură respectă normele de mediu. Unii şi-au făcut branşamente de apă pentru consum intern, respectiv cantitatea de apă folosită pentru angajaţi, dar ei folosesc apa potabilă şi pentru spălarea autovehiculelor, lucru total impropriu, pentru că în aceste cazuri se foloseşte apă industrială. De aceea, majoritatea ar trebui să aibă puţuri de apă forate, le trebuie decantoare pentru tot ce înseamnă uleiuri care pot polua reţeaua de canalizare. Acum, de când am dat drumul la staţia de epurare, poluatorul plăteşte. Orice reziduu care ajunge în reţeaua de canalizare, pentru că este o reţea mixtă, ajunge în staţia de epurare şi asta poate să ducă la contaminarea nămolului rezultat şi la pagube importante.

GdS: De ce faceţi controalele abia acum?

D.B.: Controale s-au făcut p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 24 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°