Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a furat mireasa! Dinamo - Vorskla Poltava 2-3! "Câinii roşii" spun ADIO Europei

Publicat in Pro Sport, joi 25 august 2011 ·

Menit să îi permită o nuntă ca în poveşti lui Cristi Borcea, meciul de aseară nu a fost deloc o poveste de spus nepoţilor de către şeful dinamovist.

Un heirup buimac aduce mingea anevoios spre poarta ucrainenilor, astfel că ocaziile dinamoviste se nasc cu greutăţi în primele minute. Mari iubitori ai jocului fără orizonturi tehnice, oaspeţilor le convine modul în care arată Dinamo şi, mai rău, reuşesc să înscrie, astfel că, dacă ar mai fi fost conectat la aparate, probabil că Dinu ar fi dat fiori doctorilor săi de la Urgenţă.

Golul slavilor a topit entuziasmul tribunelor, transformând-o în furie. Una care poate că s-ar fi scurs pe teren, într-un nou episod Liberec, dacă Torje nu ar fi inventat un magistral şi dulce eurogol. "Piticul" a trimis sub bară din lovitură liberă şi a readus scandările în tribune, a readus pulsul lui Dinu la normal şi speranţele în sufletele din "Ştefan cel Mare".

Barannik i-a eutanasiat!

Dinamo se face rea în repriza a doua, în timp ce ucrainenii par că se înmoaie sub caniculă. Şuturile noastre se îndesesc, dar ca o ploaie măruntă, pentru că golul izbăvirii nu cade, iar secundele trec ca picăturile de perfuzie. Rus trimite un şut cu viteză de bolid, dar portarul lor găseşte mingea cu degetele. Dinamo se stinge apoi, iar mingea stă tot mai mult la oaspeţi. În fine, golurile lui Barannik vin ca un urât şi logic ferpar pus pe drumul european al "câinilor". Ţucudean marchează şi el, dar nimeni nu mai are ochi pentru reuşita sa. Pe calendarul lui Dinamo rămân doar meciurile de campionat şi, evident, nunta de duminică a lui Borcea, cel mai trist mire din lume.

min 90+3: Final de meci! Dinamo e OUT din Europa, după 3-5 la general cu Vorskla!

min 90: GOL Dinamo! Ţucudean primeşte un balon în adâncime şi trimite peste portarul advers, ieşit în întâmpinare.

min 88:ss Diabate e avertizat, după un fault la ce

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 32 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°