Cu un veac in urma, stilistii lansau o provocare de necrezut in moda: rochia mai sus de glezne.

Pana atunci, fustele "maturau pamantul", indiferent de rangul sau conditia sociala a femeii. Era mai mult decat indecent sa expui in vazul barbatilor chiar si un colt, cat de mic, din pielea piciorului.

Fireste, puritanii contestau scurtarea fustei, dar doamnelor li s-a parut ca era ceva "sic", moda a prins, iar, dupa Primul Razboi Mondial, stilistii au mai scurtat fusta cu inca 20 cm, putin sub genunchi.

Iarasi puritanii au contestat, doamnelor le-a placut si ne pomenim, in preajma celui de Al Doilea Razboi Mondial, ca poala rochitei mai urca inca vreo 15 cm, pana aproape de limita genunchiului.

Parea frivol. Dar, dupa razboi, pe fondul crizei de materiale si a lipsurilor de tot felul, stilistii au gasit motiv sa mai scurteze din fusta pana dincolo de genunchi. Asa a inceput sa mijeasca, la orizont, moda mini.

Mini insemna mai sus de genunchi, fara sa poata preciza cineva cat de sus. Putea ajunge oricat de sus dorea doamna sau cat accepta sotul doamnei, in general reticient cand este vorba de propria sotie si tolerant cand e vorba de ale altora.

Pentru multi soti, fusta mini insemna etalarea frivolitatii si nu odata ea a fost motiv de conflict in familie. Dar presa vremii punea problema altfel: fusta mini te intinereste.

Pe atunci, ca si acum, copiii purtau pantaloni scurti (baietii) si fustite scurte (fetele). Prin asociere, fata cu fusta scurta devenea in lume "fetita". Stilisitii au simplificat imediat si complicata coafura,, introducand totodata si bluza simpla "tip eleva".

A fost un succes rareori intalnit in moda, stilistii au incasat profituri frumoase scurtand fustele, dar incercarile ulterioare de a le scurta si mai mult n-au avut acelasi succes.

Chixul s-a