Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facilităţi pentru angajatori

In conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 cu modificările si completările ulterioare, angajatorii care încadreazã în muncã pe perioadã nedeterminatã şomeri în vârstã de peste 45 de ani sau şomeri care sunt pãrinţi unici susţinãtori ai familiilor monoparentale sunt scutiţi, pe o perioadã de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, aferentã persoanelor încadrate din aceste categorii, şi primesc lunar, pe aceastã perioadã, pentru fiecare persoanã angajatã din aceste categorii, o sumã egalã cu valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncã sau de serviciu cel puţin 2 ani.

In conformitate cu prevederile art. 85 alin.(2) din Legea nr. 76/2002 cu modificările si completările ulterioare, de facilitãţile prevãzute la alin. (1), cu excepţia scutirii de la plata contribuţiei la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, datoratã de angajator pentru persoanele respective, beneficiazã şi angajatorii care, în raport cu numãrul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncã persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au aceastã obligaţie legalã, dacã încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncã sau de serviciu cel puţin 2 ani.

Totodata, in conformitate cu prevederile art. 85 alin.(5) din Legea nr. 76/2002 cu modificările si completările ulterioare, angajatorii care încadreazã în muncã, potrivit legii, şomeri care în termen de 3 ani de la data angajãrii îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipatã parţialã sau de acordare a pensiei pentru limitã de vârstã, dacã nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipatã parţialã, beneficiazã lunar, pe perioada angajãrii, pânã la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumã egalã

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 8 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 7 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 7 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 9 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 10 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 10 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°