Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va primi cereri de finanţare pentru lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor, în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2011.
Fondurile nerambursabile disponibile vor fi de 62.500.000 euro. Din această sumă, 20% reprezintă contribuţia Guvernului României de la bugetul de stat, iar 80% contribuţia Uniunii Europene. Depunerea cererilor de finanţare aferente Măsurii 125, submasura c, se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, zilnic, în intervalul orar 9.00 – 14.00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 31 octombrie 2011, ora 12:00.
Fondurile pot fi solicitate de comune şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva pentru investiţii eligibile precum refacerea sistemului de diguri, a albiilor pâraielor, a bazinelor de acumulare, a structurilor de oprire a scurgerilor de apă. De asemenea, sunt finanţate şi investiţii în reţeaua de canale, a stăvilarelor cu rol de atenuare a viiturilor, consolidarea terenurilor cu risc de alunecări de teren, lucrări de desecare pentru eliminarea excesului de apă survenit în urma inundaţiilor, lucrări de corectare a torentelor.
Submăsura 125 c are ca obiective specifice diminuarea riscului şi incertitudinii în agricultură prin reducerea incidenţei fenomenelor natural, prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin reducerea riscului la inundaţii a zonelor rurale şi a terenurilor agricole şi silvice şi diminuarea riscului incidenţei fenomenelor naturale periculoase asupra pădurii.
Beneficiarii eligibili sunt comunele şi administratorul fondului forestier de stat - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.
Sprijinul public (comunitar şi naţional) acordat în cadrul acestei submăsuri este de 100% din total