● Planeta maimuţelor – Invazia / Rise of the Planet of the Apes (SUA, 2011), de Rupert Wyatt.
În primul film din seria Planeta maimuţelor, Charlton Heston juca rolul unui cosmonaut plecat în spaţiu în secolul XX şi reîntors, două milenii mai tîrziu, într-o lume în care nişte „homo sapienşi“ deposedaţi de darul vorbirii şi de orice altă urmă de sapienţă erau ţinuţi în cuşti de nişte maimuţe vorbitoare – de limba engleză, ceea ce, coroborat cu alte detalii (ca de pildă caii pe care umblau maimuţele), făcea ca dificultatea lui Heston de a-şi da seama pe ce planetă e să pară destul de silly. Pe de altă parte, ultimul cadru al filmului, în care Heston descoperea o bucată din Statuia Libertăţii, fusese conceput pentru a intra în istorie, ceea ce s-a şi întîmplat – ca de altfel şi cu prima imagine a maimuţelor gonind pe cai, înarmate cu puşti. În acel prim film, lansat în 1968, morala răsturnării swiftiene pe care publicul era invitat s-o contemple privea în primul rînd fragilitatea civilizaţiei create de om, uşurinţa cu care aroganţa acestuia ar putea fi îngenuncheată de un al treilea război mondial, dar evident că morala asta ieşea puternic refractată printr-un filtru rasial – era vorba despre aroganţa rasei albe, despre arbitraritatea pretenţiilor ei de superioritate. Subtextul rasial avea să devină tot mai important în episoadele următoare, dintre care cel de-al patrulea, Cucerirea planetei maimuţelor (1972), prezintă răscoala iniţială (prezisă pentru anul 1991) a subcetăţenimii simiene exploatate, sub conducerea unui Spartacus cimpanzeu pe nume Caesar.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! Aceeaşi poveste (dar plasată în prezent şi revizuită în absolut toate detaliile ei, cu excepţia numelui lui Caesar) o spune noul Planeta maimuţelor – Invazia, o operaţiune bine plă
