Steve Jobs a demisionat din funcţia de CEO al Apple, anunţă agenţiile internaţionale de presă.
"Mereu am spus că, dacă va veni o zi când nu îmi voi mai putea duce la îndeplinire sarcinile şi aşteptările ca CEO al Apple, voi fi primul care voi anunţa acest lucru", a spus Jobs într-o declaraţie, potrivit Bloomberg.
Legendarul Steve Jobs este fondatorul imperiului tehnologic Apple. El va fi succedat în funcţia sa de Tim Cook, actualul director de operaţiuni al companiei.
Jobs a reuşit să transforme Apple în a doua companie din lume ca valoare, după ExxonMobil. La începutul acestei luni, valoarea de piaţă a Apple chiar a depăşit-o pentru scurt timp pe cea a gigantului petrolier.
Steve Jobs: budistul care a trăit mereu cu impresia că o să moară devreme
Cariera lui Steve Jobs, 1955-2011: Atari, Apple, NeXT, Pixar, Disney
Problemele de sănătate ale lui Jobs, în vârstă de 56 de ani, sunt binecunoscute. Din 2004, el se luptă cu o formă rară de cancer, iar o operaţie recentă de transplant de ficat i-a înrăutăţit starea de sănătate. Jobs se afla în concediu medical din 17 ianuarie.
Analiştii îndeamnă pieţele financiare la calm
Demisia lui Steve Jobs este o "mutare uluitoare care pune capăt domniei sale de 14 ani în fruntea gigantului tehnologic pe care l-a fondat într-un garaj", scrie şi Reuters.
Analiştii nu se aşteaptă ca această schimbare să afecteze planurile companiei privind următoarele lansări de produse, aici fiind inclusă şi posibila apariţie pe piaţă, în septembrie, a unui nou iPhone şi, la anul, a unei a treia generaţii de tablete iPad.
Mai multe voci din domeniu, citate de Reuters, îndeamnă investitorii la calm şi susţin că piaţa deja s-a obişnuit cu Tim Cook, cel care a preluat atribuţiile lui Jobs din iarnă.
După anunţul lui Jobs, acţiunile companiei s-au depreciat cu 5,1%, iar indicele Nasdaq 100 Fu