Acestea disponibilizează de şase ori mai mulţi oameni decât instituţiile de credit de peste Ocean
Analiştii consideră că majoritatea companiilor financiare vor face concedieri, ţinând cont de contextul economic dificil
Băncile europene vor da afară peste 40.000 de angajaţi, potrivit anunţurilor făcute de instituţiile de credit în ultimele luni, în contextul în care criza datoriilor suverane din regiune se înrăutăţeşte, iar veniturile din trading ale companiilor financiare sunt în scădere, potrivit Bloomberg.
UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, a anunţat acum două zile că va reduce cu 5% numărul angajaţilor, renunţând la 3.500 de persoane, în cea mai mare parte din personalul diviziei de investiţii. Decizia UBS vine după ce HSBC spunea la începutul lunii că va tăia 30.000 de posturi. De asemenea, Barclays va da afară 3.000 de persoane, iar RBS 2.000 de angajaţi. În plus, Credit Suisse anunţa la finele lunii iulie că concediază 2.000 de persoane.
Astfel, băncile europene dau afară de şase ori mai mulţi angajaţi comparativ cu instituţiile de credit de peste Ocean, potrivit datelor Bloomberg. Decizia de a renunţa la forţa de muncă vine în contextul în care grijile privind bonitatea Italiei, Spaniei şi Franţei sunt în creştere, iar veniturile din trading sunt în scădere.
Un alt motiv este reprezentat de faptul că instituţiile de reglementare forţează băncile să majoreze rezervele de capital pentru a rezista la şocurile viitoare.
"Este o baie de sânge şi mă aştept ca lucrurile să continue să se înrăutăţească mai degrabă decât să se redreseze", a declarat Jonathan Evans, preşedinte al firmei de cercetare Sammons Associates.
Mulţi nu îşi vor găsi un nou loc de muncă prea curând
El a mai spus că nu crede că o mare parte din cei care vor fi concediaţi îşi va găsi un nou loc de muncă prea curând, chiar dacă uni