Anii trecuţi, în vacanţă, am trăit un intens stres cotidian. Beam mojito. Numitul cocteil presupune şi prezenţa frunzelor de mentă. Ceea ce creează un mare inconvenient: se înfundă paiul! Stres mare, la hotelul meu preferat (în Antalya). Să cer altul, ridicînd agale o mînă în direcţia celui mai apropiat chelner (pe patine cu rotile, primprejurul piscinelor) sau să mă ridic, să parcurg cei maximum zece metri pînă la cel mai apropiat bar? Anul ăsta, s-a rezolvat. Am schimbat cocteilul. Oricum, altă sursă de stres nu pot avea în hotelul în care am ajuns anul acesta pentru a cincea oară (aproximativ consecutiv, în funcţie de buget).

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratOdată rezolvată dilema mentei din mojito, am căpătat timp suplimentar la dispoziţie, simultan cu ocupaţia de bază, adică lenevitul. M-am apucat de iscodit cîţiva angajaţi. Neftun este şeful mare al restaurantului din complex (cam 500 de locuri). Programul lui obişnuit este de la 7 dimineaţa pînă pe la 11 noaptea. Îi supraveghează non-stop pe cei aproximativ 100 de subalterni. L-am văzut de nu ştiu cîte ori punînd mîna şi debarasînd mese, atunci cînd unul dintre sectoare era descoperit, iar turiştii aşteptaseră mai mult de 10 secunde primenirea „mizanplasului“. Atahan e în echipa de animatori pentru copii. Mai sînt două fete, rusoaice. El este doar pentru engleză şi germană. Are cam 25 de ani, e student la limbi străine în Istanbul şi vrea să devină interpret. Pînă anul ăsta a lucrat la celebrul Riksos (cel mai luxos şi scump de pe litoralul turcesc). E mulţumit cu cît cîştigă, adică vreo 450 de euro pe lună. În fond, nu prea are pe ce cheltui. Mîncarea şi cazarea îi sînt asigurate. Munceşte de la 10 dimineaţa pînă la miezul nopţii, zilnic, cu doar o zi liberă pe săptămînă. Tuncap este cam de vîrsta lui Atahan şi este tot student, dar la turism