Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări majore în primul 11 la Petrolul Ploieşti

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Managerul Petrolului Ploieşti a anunţat, astăzi, înaintea meciului contra Concordiei, că va schimba componenţa lotului. Tehnicianul a evitat să dea nume, precizând că abia mâine seară va finaliza foaia de 18 jucători. Petrovic şi Mihai Roman au şanse să prindă echipa, în vreme ce Apostu stă două etape

Valeriu Răchită a mărturisit că lotul Petrolului Ploieşti va suferi unele modificări, dar fără a nominaliza jucătorii pe care îi vizează. Un lucru este sigur, Apostu va lipsi, fiind suspendat două etape după ce a fost eliminat direct la Mediaş. Managerul petrolist a dezvăluit că se gândeşte deja să renunţe la un fotbalist. „Nu sunt mulţumit de acest bilanţ, cu 4 puncte din 4 meciuri. Am avut ceva discuţii mai dure cu unii ditnre jucători, unul dintre ei este Sipovic. Cred că săptămâna viitoare, unul dintre jucătorii din lotul actual ne va şi părăsi. Faţă de meciurile anterioare, pentru jocul cu Chiajna voi face unele modificări. Vineri voi stabili lotul de 18, după care se va intra în cantonament. Întâlnim o echipă nou-promovată şi abia acum vom vedea unde ne aflăm cu pregătirea. Sper să obţinem maxim de puncte din această confruntare", a declarat Răchită, în cadrul conferinţei de presă organizate astăzi, înaintea meciului din etapa a cincea. Mihai Roman şi Petrovic vor putea fi utilizaţi la Chiajna, la fel şi Sorin Buşu, care a fost păstrat în lot. În paralel, tehnicianul „lupilor" încearcă să mai aducă un fundaş central din Italia. Partida Concordia Chiajna - Petrolul Ploieşti se va desfăşura luni seara, cu începere de la ora 19.30. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 7 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 11 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 8 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 5 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 6 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 12 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°