- Editorial - nr. 853 / 25 August, 2011 Pentru ca am avut vecini, atat in apus, cat si in rasarit, care ne-au facut destul rau, relatiile, de-a lungul vremii, cu sarbii le-am trecut la capitolul "bune”, cu toate ca, daca stam sa analizam mai in detaliu lucrurile, ne-au facut destul rau, daca nu noua, celor de acum, inaintasilor si stramosilor nostri. Se stie bine ca in antichitate stramosii nostri au avut granita cu grecii si romanii, la ei acasa, ceea ce inseamna ca aproape intreaga Peninsula Balcanica, pe o suprafata de peste 400.000 kmp, era dominata de semintia traco-ilira, aflata intr-un amplu proces de romanizare, in urma extinderii Imperiului Roman in zona, cu mai bine de un secol inaintea erei noastre. Daca avem in vedere ca prima invadare a Peninsulei Balcanice, asa-zisa "Maree slava”, a avut loc incepand cu anul 548 al erei noastre si a continuat cu un nou mare val in anul 602 si secolele urmatoare, rezulta ca stramosii nostri din sudul Dunarii au trait sub romani circa sapte secole, timp arhisuficient pentru cristalizarea romanitatii in acest spatiu al Europei. Slavii de sud sau iugoslavii cum se numesc, la care ulterior s-au adaugat loviturile bulgarilor, sunt autorii ruperii romanitatii balcanice de cea nord-dunareana, urmata de enclavizarea ei in insule etnice mai mari sau mai mici, impinse de regula in zonele muntoase, izolate intr-o mare slava care au evoluat separat, cu propriile dialecte locale. De aici, acest amalgam de romanitate franta, de la romani sau vlahi pe malul drept al Dunarii si Valea Timocului, la aromani, macedoromani, meglenoromani, istroromani si traco-iliri, in partea mai sud-vestica a peninsulei. Daca avem in vedere ca de la descinderea slavilor in Balcani (sec. VII) pana la expansiunea otomana (sec. XIV) sunt alte sapte secole in care ei au facut legea in zona, urmele lasate de catre acestia in convietuirea cu bastinasii au fost