Am lăsat bucuroşi în urmă cabana Suru, cea care cîţiva ani mai tîrziu avea să ia foc şi care ni s-a părut deprimantă, ca şi numele pe care-l purta. Cerul era la fel de sur, deşi în august, dar răcoarea ne prindea bine la urcuş. Încet-încet, gîfîind, ne apropiam de creastă. La un moment dat, din spate ne-au întrecut doi turişti, un băiat şi o fată. Bine echipaţi şi tăcuţi, aveau o viteză de mers de-a dreptul impresionantă pe acel urcuş abrupt. Nici gînd să fi putut ţine ritmul cu ei, aşa că, în timp ce se depărtau, ne-am mulţumit să le apreciem performanţa şi să admirăm cîrlionţii şateni ai fetei şi picioarele bronzate, vizibile graţie pantalonilor scurţi pe care-i purta. În cîteva minute au ieşit din raza noastră vizuală. Aveam să-i mai vedem de vreo două ori, undeva în zare, ca pe nişte siluete centimetrice.

După o zi întreagă de mers pe creste, şei şi vîrfuri, am ajuns la cabana Negoiu, rupţi de oboseală şi cu băşici la picioare. Găsind ceva mai mult confort decît la Suru, ne-am hotărît să mai rămînem o zi, să ne odihnim. La restaurantul cabanei i-am regăsit pe cei doi performeri care ajunseseră, probabil, cu ore bune înaintea noastră. Erau soţ şi soţie. Înainte să ne ducem la culcare i-am lăsat discutînd în faţa hărţii mari de la intrare. Ea îi arăta un traseu de o zi, cu întoarcere la cabana Negoiu, prin Custura Sărăţii (unii montaniarzi ştiu bine despre ce e vorba), el îi dădea peste mînă spunîndu-i că e prea periculos, ea punea iar mîna pe hartă în locul acela marcat cu o linie roşie întreruptă care indica dificultatea extremă a traseului.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor A doua zi, cea de odihnă, culegeam afine în apropierea cabanei. Pe sub noi, pe potecă, a apărut bărbatul fetei mărşăluind bezmetic, cu rucsacul strîmb, cu eşarfa de la gît răsucită şi cu un bidon bălăbănindu-i-se aiur