Vedeta Matinalului de la Antena 1 şi-a anunţat prezenţa la Campionatul Naţional de Endurocross. O competiţie de endurocross şi una de motocros se vor desfăşura în premieră în Dobrogea în zona Adamclisi, sâmbătă şi duminică.
Etapa a şaptea a Campionatului Naţional de endurocross se dispută duminică la fosta carieră de piatră de la Urluia, comuna Adamclisi, din sudul judeţului Constanţa.
Zona în care va avea loc competiţia este situată într-o zonă turistică, în apropiere de cetatea romană Tropaeum Traiani şi monumentul cu acelaşi nume. Printre persoanele înscrise în competiţie, până ieri, se numără şi Dani Oţil, vedeta Matinalului de la Antena 1, un pasionat al sporturilor cu motor. La întrecerea de duminică ar putea participa, cu un ATV, şi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz.
„Eu vreau să concurez, dar să vedem dacă voi putea îndeplini criteriile de participare, pentru că sunt totuşi un amator. M-au bucurat cuvintele lui Dani Oţil despre intrarea Dobrogei în circuitul naţional. Dani e deja un profesionist, evoluează de mult timp“, a declarat Claudiu Palaz.
Prefectului Constanţei iau plăcut ATV-urile dintotdeauna. Prima dată a mers cu un asemenea vehicul la munte, iar apoi şi-a cumpărat unul, pe care îl ţine la ţară, la Pietreni, acolo unde familia Palaz are o fermă. „De fiecare dată când ajung acolo, mă plimb cu el. Îmi place foarte mult, ca şi sky-jet-ul de altfel. Sigur, nu sunt la nivelul în care să fac super-acrobaţii“, a mai spus Palaz.
Pe lângă etapa de Campionat Naţional de endurocross, la Urluia se va mai disputa, sâmbătă, 27 august, Cupa Trophaeum Traiani la motocros. La ambele competiţii îşi anunţaseră participarea, până ieri, 50 de competitori, între care nu se afla însă niciun constănţean.
Peisaj selenar la Urluia
Întrecerile se organizează în Constanţa în premieră, la iniţiativa lui Claudiu Palaz. „Loc