Prof dr. Ioan Paul Stoicescu, prof. consultant UMF „Carol Davila” Bu­cu­reşti, membru al Academiei de Şti­in­ţe Medicale îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează „La mulţi ani!”.

„Dacă aş avea suficient timp pentru ce am de făcut nu prea aş avea de ce mă plânge. Timpul trece prea repede, parcă mai repede decât ştiam eu. Mai am încă proiecte, dar am grijă să nu mă angajez în ceva pe care nu l-aş putea termina. Nu am obosit niciodată când am avut ceva de făcut. Eu obosesc dacă sunt obligat să stau, să nu fac nimic. A trebuit să părăsesc Institutul de Pneumologie «Marius Nasta», unde am lăsat cea mai frumoasă parte a vieţii mele. Nu este uşor să te desparţi de ceva pentru care crezi că te-ai dăruit ca să se reali­zeze. Îţi este suficient uneori să poţi să fii alături şi să te bucuri de cei ce continuă ce ai în­cer­cat să clădeşti. Viaţa este puţin alt­fel decât ne-o dorim noi. Recunosc că am suferit când am plecat, dar am descoperit că am ce face şi că cel pu­ţin bolnavii nu m-au uitat. Nu m-au uitat nici majoritatea colegilor şi asta mă bucură. Lucrez la două clinici private şi nu am nici o zi liberă. Mă bucur că pot face profesia care mi-a fost credinţă. În plus mai am ceva timp să scriu şi am terminat o monografie despre Sarcoidoza, în colaborare cu unii dintre cei mai dragi şi competenţi foşti colaboratori.

Mi-am adus aminte că am şi fa­mil­ie şi că am avut noroc de copii şi ne­poţi cu care mă mândresc. Întotdeauna când mă întreba ci­ne­va ce voi face când voi ieşi la pensie spuneam că abia aştept să am timp să-mi satisfac plăcerea să pictez. Într-adevăr, aşa gândeam. Recunosc că nu am încă timp de pictură. Prima «iubire», medicina, încă nu îmi dă voie să mă joc cu pictura. Poate mai târziu... Viaţa de medic este şi trebuie să fie o viaţă de sacrificiu. În primul rând trebuie să-i iubeşti pe ceilalţi cel puţin la fel ca pe