Un terţ exemplu referitor la creativitatea hermeneutică a lui Ioan Petru Culianu în probleme interesînd istoria românilor este legat direct de proiectul unei noi monografii Mircea Eliade la care exilatul lucra în 1982. Pe vremea aceea, Culianu preda la Groningen şi primise de la Siegfried Unseld, directorul editurii germane Suhrkamp, propunerea editării în limba germană a monografiei apărute în Italia. Autorul îi vorbea, în consecinţă, lui Eliade, în scrisoarea din 7 septembrie, despre „o dorinţă permanentă de a relua cu totul altfel (subl. a.) cartea despre M.E., de a o lărgi şi purifica de multe elemente care aveau sens numai în contextul italian“. Cum casa unde locuia cu soţia lui fusese vopsită pe dinafară, monograful petrecuse vara „«la cămin» şi în mare sobrietate“ (toate citatele de pînă aici sînt din Dialoguri întrerupte. Corespondenţă Mircea Eliade – Ioan Petru Culianu, ed. de Tereza Culianu-Petrescu & Dan Petrescu, Iaşi, Editura Polirom, p. 234). El anunţa, totuşi, că „Vara asta am stat lipit de scaun, producînd diverse lucruri de mult amînate“, printre ele numărîndu-se, probabil, şi munca la noua versiune a cărţii respective.

În 3 martie 1983, subiectul cărţii – finalizate într-un stadiu de ciornă – pînă la acea dată revenea în discuţie, de astă dată într-o scrisoare a lui Eliade: „… în iunie vom discuta cartea. Cred că ai stăruit prea mult asupra momentului politic, care nu m-a interesat decît 2-3 ani, datorită exclusiv iubirii mele faţă de Nae Ionescu. Iar despre literatură ai vorbit prea puţin (i.e. în comparaţie cu «politica»). M-am gîndit la această soluţie: 1) în Mai, voi reciti şi adnota textul“ (ibidem, p. 239). Nemulţumirea lui Mircea Eliade survenea în urma constatării că trecutul despre care el prefera să nu vorbească, spre a nu stîrni furtuni, ocupa un loc de căpetenie în noua tentativă monografică a lui Culianu. Interesat d