Tribunalul Bucureşti Secţia Comercială a respins Ordonanţa preşedinţială depusă de George Copos, care ar fi permis echipei Rapid Bucureşti să dispute în continuare meciurile până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, au declarat pentru gândul surse participante la discuţiile dintre oficialii echipei de fotbal Rapid şi cei ai Ministerului Transporturilor.
Oficialii echipei Rapid au folosit în special argumente de tip sentimental, respectiv au cerut jdecătorului aprobarea acestei Ordonanţe în baza relaţiei foarte strânse între echipa alb-vişiniilor, suporteri şi stadionul de sub Podul Grant, ne-au mai precizat sursele. "Ţinând cont de angajamentele contractuale, oficialii clubului de fotbal nici nu ar fi avut cum să prezinte argumente financiare sau legale. Au apelat la argumente emoţionale. Chiar dacă ar fi fost alb-vişiniu, judecătorul nu ar fi avut cum, dată fiind forma contractului, să accepte ordonanţa", au spus ele.
La începutul lunii trecute, Clubul Sportiv Rapid, la cererea ministerului Transporturilor, a cerut clubului de fotbal să îşi achite datoriile pentru folosirea stadionului de sub Podul Grant, în valoare de circa 150.000 de euro în acel moment. În lipsa unui răpuns concret din partea oficialilor clubului, preşedintele CS Rapid a reziliat, unilateral, contractul cu clubul alb-vişiniu.
La începutul acestei săptămâni, patronul echipei de fotbal, George Copos, a plătit o tranşă de 30.000 de euro în contul datoriei, după cum a scris recent ProSport. CS Rapid nu va relua însă contractul decât după stingerea integrală a datoriei. Singura concesie pe care Clubul este dispus să o facă faţă de echipa de fotbal este ca Rapidul să poată juca în Giuleşti plătind pentru fiecare meci în parte.
George Copos este clasat pe locul 27 în topul celor mai bogaţi români, editat de Forbes, cu o avere estimată în toamna anului