Numeroşi localnici sunt împotriva extinderii transportului public până în comuna de lângă Timişoara. Chiar dacă autorităţile locale încearcă să-i liniştească, ei spun că le vor fi afectate casele şi că zgomotul îi va deranja.
Proiectul prin intermediul căruia Societatea metropolitană pentru transport Timişoara vrea să realizeze extinderea liniilor de tramvai de pe Calea Buziaşului până în centrul comunei Moşniţa Nouă a creat dispute între localnici şi reprezentanţii primăriei. Oamenii care sunt împotriva aducerii transportului public în localitatea lor sunt cei care au case pe strada principală, mulţi dintre aceştia fiind proprietari ai unor clădiri din văiugă, despre care spun că nu au nici fundaţii solide.
Ei declară că le este frică pentru locuinţele despre care spun că se clatină chiar şi la trecerea autovehiculelor de mare tonaj. „În primul rând, la începerea lucrărilor ne vor distruge şi ce a mai rămas din Moşniţa Nouă: centrul. Eu am o casă veche de 108 ani, care tremură când trece pe stradă câte un TIR, nu îmi imaginez ce s-ar întâmpla dacă încep să sape în faţa ei utilajele grele, la vibraţiile pe care le vor produce. În al doilea rând, ne vor distruge spaţiul verde pentru un proiect căruia eu nu îi văd rostul. Când a fost autobuz RATT nu circula nimeni cu el, aşa că a fost scos, nu cred că tramvaiul va avea mai mult succes”, a declarat Claudia Pop, unul dintre proprietarii de locuinţă de pe strada principală a comunei.
De altfel, marea majoritate a celor care sunt împotriva aducerii tramvaiului în Moşniţa Nouă au situaţii similare. „Casa mea este din văiugă şi este deja afectată din cauza maşinilor mari care trec pe aici. Dacă se face proiectul, tramvaiele şi TIR-urile vor veni mult prea aproape de ea, îmi este frică să nu se prăbuşească pentru că are şi o fundaţie slabă. Prea puţin cred eu că lucrările vor fi făcute cum se spune în proiec