Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii arădeni aleg chiriile în locul căminelor

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Cu toate că în cămine condiţiile sunt foarte bune, studenţii aleg să stea în chirie, deoarece au mult mai multă intimitate. Studenţii spun că în apartamentele închiriate caută linişte şi concentrare pentru a se pregăti la examenele din sesiune.

Noul an universitar aduce câştiguri substanţiale proprietarilor de garsoniere şi apartamente. Aceştia spun că au rămas de câţiva ani cu zeci de aparatamente nevândute, iar singura soluţie este închirierea acestora studenţilor care vin să înveţe la Arad. „În fiecare an aştept cu nerăbdare începerea unui nou an universitar, ca să-mi găsesc câţiva chiriaşi la cele două apartamente pe care le am în Arad. Ambele au câte două camere, sunt decomandate, mobilate şi oferă toate condiţiile pe care studenţii le au la ei acasă. Chiria lunară e de 150 de euro plus cheltuielile de întreţinere. Într-un apartament mi-au venit doi studenţi, aşa că preţul se împarte de la două persoane. Am încercat de la începutul anului să le vând, însă arădenii nu mai au bani de investit în imobiliare, aşa că le-am dat în chirie”, a declarat în această dimineaţă Daniel Boroş, din Arad. De aceeaşi părere sunt şi studenţii arădeni care spun că preferă să dea câţiva bani în plus pe chirie decât să stea la cămine. Nu pentru că o cameră de cămin nu le-ar oferi condiţii bune, ci din simplul fapt că într-un apartament de bloc se simt mult mai liberi.

Studenţii preferă liniştea

„Sunt în anul II de facultate. Anul trecut am stat în cămin şi a fost foarte bine. Mâncare bună, curăţenie, distracţie pe cinste, însă anul acesta am preferat să îmi iau chirie. Îmi doresc mai multă linişte şi cred că într-un apartament mă simt exact ca la mine acasă, în Pâncota. Mi-am închiriat un apartament cu o cameră, unde mai stau cu un coleg şi plătesc 100 de euro pe lună”, a declarat Florin Cârstea.

În Arad, cel mai căutat cămin studenţesc este cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 26 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°